Trafic de idei

RATB va circula din nou pe cela 68 de trasee preorasenesti din judetul Ilfov, a decis Guvernul, luni, printr-o ordonanta de urgenta care va intra in vigoare la data la care va fi publicata in Monitorul Oficial.

Costurile de transport vor fi impartite intre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Consiliul Judetean Ilfov, pe baza unui protocol care va fi incheiat intre cele doua institutii. (Hotnews)

1. Curtea Constituţională a dat acum câteva zile o decizie memorabilă. Despre ce e vorba? Printr-o ordonanţă de urgenţă s-a decretat suspendarea judecarii “tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare” si a oricarei proceduri de executare silita, indreptate impotriva unui numar de 11 societati comerciale (SC CUG SA Cluj-Napoca, SC Turnu SA Turnu Magurele, SC Brafor SA Brasov, SC Ampelum SA Zlatna, SC Autotransport SA Brasov, SA IAIFO SA Zalau, SC Energoreparatii SA Bucuresti, SC Rocar SA Bucuresti, SC CMB SA Bocsa, SC Foraje Sonde SA Târgu Carbunesti, SC SINCAR SA Braila), pana la finalizarea procedurilor de dizolvare si lichidare a acestora.

Bizar, nu? E anormal şi revoltător ca executivul să poată suspenda un anumit proces după cum pofteşte. Aşa ceva se poate numai în Africa.
Ei bine, nu! Cei care au avut această opinie au fost minoritari – Kozokar şi Cochinescu. Restul de şapte judecători au zis “Să trăiţi!”.

Opinia minoritară spune cam aşa (sursă: juridice.ro):

Judecatorii minoritari apreciaza ca textul mentionat incalca principiul separatiei si echilibrului puterilor, ce sta la baza organizarii statului, potrivit art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si dreptul fundamental de acces liber la justitie, consacrat de art. 21 din aceeasi Lege fundamentala.

Astfel, legiuitorul este unica autoritate competenta sa stabileasca cazurile in care opereaza suspendarea de drept a judecarii proceselor ori a procedurilor de executare silita, insa aceasta presupune emiterea unor reguli de procedura general aplicabile oricaror procese sau proceduri si oricaror persoane implicate in acestea, aflate in ipoteza normei juridice. Textul de lege examinat, intrucat prevede suspendarea judecarii litigiilor si a procedurilor de executare silita in care sunt implicate societatile comerciale nominalizate, nu constituie o norma de procedura abstracta si general aplicabila, ci o dispozitie individuala in interesul unui numar restrans de persoane juridice, deci, o ingerinta expresa in atributiile organelor autoritatii judecatoresti.

“Dreptul fundamental de acces liber la justitie nu semnifica numai posibilitatea oricarei persoane de a introduce o cerere la o instanta judecatoreasca pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime, ci si garantia dreptului sau de a starui in judecarea cererii pana la solutionarea ei, printr-o hotarare definitiva si irevocabila, iar, in continuare, in executarea, chiar si silita la nevoie, a hotararii obtinute. Textul de lege supus controlului restrange, fara nici o justificare constitutionala, exercitiul acestui drept fundamental.”

2. Însă a venit rândul Curţii Supreme să se dea în stambă. Conform relatărilor din presă (Cotidianul, Gândul), membrii Comisiei de verificare a averilor nu au vrut să-i ia în considerare veniturile lui Dan Ioan Popescu pentru că

Este de neinteles din punct de vedere logic cum aceasta persoana care a platit aparent cercetatilor suma de 980.000 USD, la un interval de numai o luna si 17 zile, sa consimta pierderea aceleiasi sume prin cedarea ei cu titlu gratuit unor terti

Ok, o fi ceva dubios, dar e insuficient. Dar nu aţi aflat tot despre competenţa membrilor Comisiei:

Referitor la susţinerea instanţei supreme potrivit căreia extrasele de cont prezentate de fostul demnitar nu ar fi valabile fără ştampila băncii emitente, Dan Ioan Popescu a prezentat un înscris emis de banca respectivă, care arată, fără dubii, că extrasele de cont sunt valabile şi fără semnătura reprezentanţilor instituţiei bancare şi fără ştampila acestora.

Oamenii aceia ar fi trebuit să ştie că nu prea sunt ştampile pe extrasele de cont.
Partea cea mai gravă este că această Comisie este alcătuită din judecători de la Curtea Supremă. Pe lângă îndoielile îndreptăţite asupra actului de justiţie pe care le ridică asemenea opinii “competente”, este îngrijorător faptul că astfel D.I.P. este acuzat de cei care ar trebuie să fie judecători imparţiali. Unirea funcţiei de procuror acuzator cu cea de judecător nu a făcut bine nici unei republici.

3. Dar şi Daniel Morar a fost un drăguţ zilele astea, refuzând într-un limbaj foarte lemnos invitaţia Camerei Deputaţilor. Citez:

Respectând dreptul Parlamentului de a deschide anchete parlamentare, se constată o imposibilitate obiectivă de a răspunde invitaţiei, întrucât cele două dosare se află în faza de urmărire penală, prin urmare investigarea presupuselor încălcări ale drepturilor învinuiţilor nu poate face obiectul unei cercetări parlamentare, după cum precizează art. 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, concordant cu art. 1 din Constituţie, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat. Departamentul Naţional Anticorupţie face parte din autoritatea judecătorească, alăturat instanţelor judecătoreşti, iar Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. În acest context, persoanele care se consideră vătămate prin măsuri ori acte de urmărire penală pot să adreseze o plângere procurorului ierarhic superior, instanţei de judecată, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 275 – 2781 din Codul de procedură penală ori art. 97 din Legea nr.303 / 2004, modificată

Într-adevăr, parchetele sunt menţionate în Constituţie în capitolul legat de autoritatea judecătoarească (o confuzie regretabilă), dar faptul că tot acolo scrie că

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei

ar fi trebuit să-l facă să-şi dea seama că face parte din autoritatea executivă, nu din cea judecătorească. Şi de ce seamănă aşa de mult cu comunicatul preşedinţiei?

4. Cu acelaşi sentiment înalt de respect pentru separarea puterilor în stat,

Ministrul Macovei a facut afirmatii conform carora parlamentarii nu sunt in stare sa judece aceste probleme si consider ca nu a ajutat deloc o astfel de atitudine

spune Marko Bela.

5. Ei bine, acuma vine lovitura finală. După cum aţi aflat, ordonanţa de urgenţă privind DNA a fost respinsă de Senat.
Dincolo de indignările societăţii civile şi ale ambasadelor, trebuie remarcat modul vicios de legiferare prin ordonanţe, mai ales într-un domeniu atât de sensibil.
Şi mai interesant e altceva. Ordonanţa pare a fi neconstituţională, spune Gândul:

Este vorba despre o decizie a Curţii Constituţionale din data de 5 mai 2005, prin care s-a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de grupul parlamentar al Partidului România Mare. Parlamentarii PRM au avut câştig de cauză, instanţa constituţională apreciind – la vremea respectivă – că numai Parchetul Înaltei Curţi are competenţa de a urmări penal şi de a trimite în judecată penală senatori şi deputaţi, această atribuţie neputând fi împărţită cu nici un alt Parchet. Ca atare, DNA-ul de atunci a trebuit să trimită la Parchetul Înaltei Curţi toate dosarele cu parlamentari.

Actuala Putere a încercat să remedieze această situaţie şi a rebotezat PNA-ul în DNA, spunând că nu mai este un Parchet de sine-stătător, ci un departament în cadrul Parchetului Înaltei Curţi. Modificarea a fost însă doar una formală, pentru că, în realitate, DNA-ul este tot un Parchet autonom, şi fără o subordonare efectivă faţă de Parchetul Înaltei Curţi. Principalul argument se referă la faptul că DNA-ul este ordonator principal de credite, bugetul acestuia nedepinzând şi neavând nici o legătură cu cel al Parchetului Înaltei Curţi. De altfel, în ordonanţa de urgenţă respinsă se spune clar că DNA este o structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, care funcţionează în cadrul Parchetului Înaltei Curţi (?!), această înşiruire plină de contradicţii încercând să mulţumească şi Constituţia, dar şi să păstreze independenţa DNA-ului. Dincolo de aspectul financiar – care este expresia deplină a independenţei unei instituţii – chiar şi realitatea a demonstrat că DNA-ul nu are nici o treabă cu Parchetul Înaltei Curţi. Astfel, în ultimele luni a fost mai mult decât evident faptul că între procurorul-şef Daniel Morar şi procurorul general al României Ilie Botoş nu există decât o subordonare formală, acesta din urmă neavând nici un fel de intervenţie asupra activităţii DNA-ului.

Rezumatul ultimei săptămâni pare a fi următorul: o autoritate judecătoarească total incompetentă, un executiv poate bine intenţionat, dar care începe să miroasă a iacobinism, şi un parlament paralizat şi absenteist, ca de obicei. Pe fundal, siguranţa naţională

Ca vectori de amenintare la adresa securitatii nationale, pe linga coruptie, au mai fost introduse in noua Strategie proasta guvernare, iresponsabilitatea politica, abuzul de putere, lipsa de transparenta si deviationismele spre dictatura spre guvernari autoritariste de orice fel. (Ce frumos, nu?)

şi un val de adeziuni.

Jurnalul Naţional prezintă un rezumat al acuzaţiilor la adresa Rompetrol. Care nu par foarte coerente, cel puţin din prezentarea lor în presă…
Firul poveştii:

07.04.2004: Rompetrol SA vinde acţiuni RRC (Rompetrol Rafinare Constanţa). Sunt 1,49 miliarde de acţiuni, din care un off-shore cipriot cumpără 1 miliard.
Care ar fi problemele, din punctul de vedere al anchetatorilor?
1) De ce Saltville cumpără 1 miliard de acţiuni fix când Rompetrol SA vinde 1,49 miliarde? Asta nu este o problemă per se. Din câte înţeleg (deşi este uneori greu de desluşit firul lucrurilor din presă), 7 aprilie 2004 a fost prima zi de tranzacţionare RRC. Practic toată lumea ştia că se vor vinde acţiuni RRC. Cel puţin aşa ar trebui să funcţioneze lucrurile pe o bursă normală. Chiar dacă Saltville este a lui Patriciu, nu este insider trading. Teoretic, oricine putea depune alte ordine de cumpărare pentru 1 miliard de acţiuni.
2) De ce Rompetrol SA vinde cu 116 lei, când majoritatea ordinelor de cumpărare erau pe la 350 lei? Poate că “majoritatea” ordinelor (cu excepţia Saltville) reprezenta 10 mii de acţiuni sau 100 de mii, nu un miliard şi jumătate, cât vindea Rompetrol. Oferta creşte, preţul scade.
3) Saltville nu avea bani în cont, încălcând regulamentul Bursei. Rămâne de văzut… Dar iarăşi insuficient pentru insider trading.

07.04.04-15.04.04
Saltville revinde 550 de milioane de acţiuni către diverşi (Camelia Voiculescu, Verestoy etc.) la preţuri de 250-300.
Din câte ştiu despre funcţionarea burselor, în general nu-ţi alegi partenerii de tranzacţie. S-a întîmplat. Si dacă Patriciu vroia sa facă afaceri “speciale” cu respectivii, le vindea pe 07.04.04 cu 116 lei.

09.04.04
Tăriceanu cumpără de la RRC 10 milioane de acţiuni pe piaţa DEAL (tranzacţii directe) la preţul de 500 de lei. Preţul pieţei la acea dată: 500. Rabat: 4%.
Acuzaţia la adresa lui Tăriceanu e ridicolă. Omu’ a obţinut un rabat de 4% pentru o achiziţie en-gros. Iar 500 este mult mai mare decât 116, preţul iniţial al acţiunilor.

15.04.04
Rompetrol SA şi Rompetrol Downstream (răs)cumpără acţiuni RRC. Rompetrol SA cumpără 252 milioane de acţiuni (din cele 1,49 miliarde vândute), iar Rompetrol Downstream 59 de milioane, la preţul de 690 de lei.

Practic, procurorii sugerează că:
a) Saltville e a lui Patriciu;
b) Patriciu a pariat pe creşterea cursului;
c) vânzând ieftin la Saltville şi răscumpărând scump, a transferat ditai profitul (vreo 6 milioane dolari) în afara ţării.

Probleme:
1) Şi ce dacă? Rişti şi cîştigi. Preţul putea să scadă.
2) De ce a aplicat schema asta numai la 300 de milioane de acţiuni, nu la toate 1,49 miliarde?

În orice caz, cu siguranţă oferta iniţială de 1,49 de miliarde nu a fost destinată speculaţiei prin care s-au cîştigat cele circa 6 milioane de dolari. Rompetrol lucrează la o scară mai mare, nu merita efortul.
Şi nu creezi scheme complicate prin bursă pentru a transfera acţionariatul în Cipru, când poţi face asta mult mai simplu, la notariat, fără să intri pe bursă.

O coincidenţă interesantă în afacerea Rompetrol este că ascultarea telefoanelor a început în toamna lui 2003, atunci când Tănăsescu a convertit datoriile istorice în obligaţiuni (convertibile în acţiuni, din câte am înţeles). Poate că pur şi simplu “organele” nu au înţeles logica acestei operaţiuni şi au devenit în consecinţă suspicioase.

Vom vedea în episodul viitor, căci telenovela continuă.

Nu strică uneori să ascultăm şi cealaltă parte (dacă ştim engleza, fiindcă presa de limbă română a fost cam unanimă).
Din cele de mai jos putem înţelege motivaţiile taximetristului care nu s-a prezentat ca martor. De asemenea, familia lui Teo Peter ar fi putut încerca să obţină despăgubiri de la cei care au “îngrijit” intersecţia. Sunt interesante şi comentariile referitoare la ancheta poliţiei române.
Din februarie 2005:
Read more…

Nu, acesta nu este un hoax :

To: U.S.Congress, U.S.Presidency, U.S. Department of Justice, U.S. J.A.G., U.S. Senat, U.S. Hillary Clinton

“Cafeneaua Politica” is a free Romanian political debate forum, calling for pragmatism, honesty, altruism, however opposing demagogy and the pursuit of cheap, vested interests.

In this petition we fight for justice in the trial of Cristopher VanGoethem (US Marine Corps) in the Teo Peter romanian artist killing (Military Court from Quantico/Virginia) case. WE BELIVE THAT THERE IS A LACK OF INTERNATIONAL FAIR-PLAY IN THIS MATTER!!!

22 milion Romanians would like to belive that the US is “the state of rights” and not “the state of lies”!

SorinPLATON
moderator of “Cafeneaua Politica”
www.cafeneaua-politica.ro
http://groups.yahoo.com/group/cafeneaua_politica/

Şi încă una:

Please take attitude regarding stray dogs crises in Bucharest, Romania. Present situation:

Today, 30th of January 2006, the local authorities (Bucharest Mayor and Chief of Animal Survey Administration) took the decision to start the campaign of the stray dogs killing. This fact is due to the tragical event, that happened on 29th of January 2006 in Bucharest, near the Government Residence. A Japanese business man died because of a wound made by a dog bite. So far there are no proofs and no witnesses to demonstrate that this tragical accident involved a stray dog. Until now the Police didn”™t take into consideration to possibility that it might be a crime that used a fight dog as a killing weapon.

Prin februarie 2004 postam pe Lista lui Filip un tabel cu lista legilor, ordonanţelor, ordonanţelor de urgenţă şi hotărârilor de guvern adoptate între 1992 şi 2003. Au trecut doi ani de atunci, aşa că iată un tabel actualizat:

Legendă: OG – ordonanţă de guvern, OUG – ordonanţă de urgenţă, HG – hotărâre de guvern.
Sursă: Camera Deputaţilor. Notă: baza de date de la Camera Deputaţilor nu este completă; m-am orientat după ultimul act normativ prezent în baza respectivă pentru fiecare an luat în considerare.
Read more…

“Puterile trebuie sa comunice intre ele si pentru ca aceasta comunicare sa nu devina un subiect delicat, asa cum este in “cazul Patriciu”, ar trebui sa existe un set de reguli care sa legifereze comunicarea intre Executiv si Justitie.

O lipsa de practica, o lipsa de cultura politica si de cultura juridica ne fac astazi sa fim intr-o situatie controversata in care toata lumea pare sa aiba argumente valabile”, a continuat premierul. (Hotnews, 28 ianuarie 2006)

În primul rând, este frapantă asemănarea cu un citat din Năstase (Adevărul, 13 februarie 2002, fix cu 4 ani în urmă):

“Separatia intre puterile statului este formula lui Montesquieu, care, sigur, era valabila la un anumit moment, dar acum trebuie sa incercam sa vedem felul in care puterile statului pot sa colaboreze in interesul cetateanului”, a declarat primul-ministru Adrian Nastase, ieri, dupa participarea la sedinta de bilant a activitatii Ministerului Justitiei si a autoritatii judecatoresti.

Dar nu asta e problema. Problema este confuzia dintre judecători (care ei reprezintă puterea judecătorească – deja sună pleonastic) şi procurori, reprezentanţii puterii executive. Astfel, într-un proces penal avem două părţi: inculpatul şi procurorul, reprezentantul interesului public (în sensul că noi, cetăţenii, am însărcinat guvernul să asigure ordinea publică şi urmărirea şi pedepsirea crimelor etc.).
Între ei arbitru este judecătorul.

Iată, de exemplu, cum stă treaba cu procurorii federali în SUA:

The Judiciary Act of 1789, ch. 20, sec. 35, 1 Stat. 73, 92-93 (1789) created the Office of the Attorney General, providing for the appointment of “a meet person, learned in the law, to act as attorney-general for the United States.” The Act provides that the duty of the Attorney General “shall be to prosecute and conduct all suits in the Supreme Court in which the United States shall be concerned, and to give his advice and opinion upon questions of law when required by the President of the United States, or when requested by the heads of any of the departments.” The 1789 Act did not give the Attorney General Cabinet rank, but President George Washington needed the Attorney General to be present at all of the Cabinet meetings because of the many legal aspects in the discussions held therein. With the continued presence of the Attorney General at the Cabinet meetings, the Attorney General became recognized as a Cabinet post. The Attorney General is appointed by the President and is subject to confirmation by the Senate.

Acuma, evident că este esenţial ca procurorii să nu fie influenţaţi în alegerea anchetelor şi desfăşurarea lor de criterii politice. Dar aceasta este o cerinţă aplicabilă tuturor funcţionarilor din executiv, de la poliţist la ministru. Pe de altă parte, trebuie să existe un control public asupra activităţii acestora. Cum îi tragem la răspundere pe cei care au organizat anchete abuzive sau, dimpotrivă, n-au făcut nimic?

La confuzia aceasta contribuie importul instituţiei CSM-ului, de origine franceză, care-i grupează în mod neinspirat pe judecători şi procurori. Înclin să cred că această punere la comun a fost gândită în timpul guvernului Năstase ca modalitate de a menţine un control indirect asupra judecătorilor.

Dacă ultimele lecturi pe blog v-au intrigat, apărând referiri cel puţin ambigue la Patriciu şi manele, ce vine mai jos e de-a dreptul revoltător:

George Copos e nevinovat.

Ce spun procurorii:

Procurorii au constatat ca Gheorghe Copos, presedinte al SC Ana Electronic SA, si partenerul sau de afaceri, Gilio Giuzepe Roza, administrator la SC Romtour SRL, au vandut Loteriei 38 de spatii comerciale, dar au „mascat” aceasta afacere prin mai multe tranzactii fictive care le-au dat posibilitatea sa se sustraga de la plata a 40 de miliarde de lei vechi, taxe si impozite. Surse judiciare ne-au explicat mecanismul presupusei fraude. Ana Electronic a incheiat acte de vanzare-cumparare pentru cele 38 de spatii comerciale cu trei persoane fizice si mai multe microintreprinderi. Aceste vanzari nu au existat insa decat in documente, pentru ca Ana Electronic nu a incasat in realitate niciun leu. Scopul era altul. Legislatia fiscala din 2004 prevedea ca tranzactiile imobiliare realizate de persoane fizice nu sunt impozitate.
La randul lor, microintreprinderile beneficiau de un impozit de 3% pe profit, spre deosebire de o companie mare, cum este Ana Electronic, care plateste un impozit pe profit de 20%. Noii „proprietari” ai spatiilor Ana Electronic le-au vandut aproape imediat catre Loterie, la preturi uneori de trei-patru ori mai mari decat pretul de achizitie. Impozitele platite de acestia au fost insa mult mai mici decat cele pe care adevaratul beneficiar al tranzactiei, Ana Electronic, le-ar fi platit daca ar fi incheiat afacerea direct cu Loteria. Potrivit procurorilor, directorul Loteriei, Nicolae Cristea, a fost la curent cu aranjamentele lui Copos si le-a sprijinit. (Evenimentul Zilei, 27 ianuarie 2006).

Deci Copos avea două modalităţi de a vinde spaţiile comerciale: ori le vindea direct de pe firmă şi se ardea cu impozitul pe profit pe diferenţa dintre valoarea de intrare şi cea de ieşire, ori le vindea sieşi la valoarea de intrare, pentru a nu plăti impozit pe profit, urmând a le revinde ca persoană fizică (impozit zero) sau ca microîntreprindere (impozit 3%).
Bravo lui! Orice afacerist trebuie să profite de portiţele prevăzute de legislaţia fiscală. Vina nu e a lui, ci a legiuitorului care a permis astfel de diferenţieri. Faptul că cineva alege traseul fiscal cel mai favorabil nu este o infracţiune.
În privinţa “tranzacţiei fictive”, cum ar deosebi onor procurorii o tranzacţie fictivă de una pe bune? Ce criterii pot utiliza pentru a evita ca orice cumpărare urmată de revânzare să nu fie catalogată drept tranzacţie fictivă? O tranzacţie futures pe suc de portocale e fictivă? În fond cei care iau parte la tranzacţie nu au văzut în viaţa lor un butoi cu suc de portocale.
Din păcate, la facultatea de drept cursurile de economie sunt execrabile…

Directorul Loteriei este vinovat? Personal cred că i-a dat contractul lui Copos pe ochi frumoşi sau altfel. Rămâne de văzut dacă se va găsi ceva concret. Însă faptul că directorul Loteriei l-ar fi “încurajat” pe Copos să facă schema cu revânzarea poate intra la categoria consultanţă fiscală gratuită, cam atâta… Loteria plătea la fel de mult, indiferent cum cumpăra, direct sau prin revânzare.

Ar trebui Copos să-şi dea demisia din guvern? Da, fiindcă este acuzat de DNA. Şi oricum se zice că nu prea face nimic pe acolo…
Interesant, nimeni nu-i cere demisia:

Surse guvernamentale afirma ca dupa „informarea” lui Copos, niciun ministru nu i-a adresat acestuia vreo intrebare si nici nu i s-a sugerat sa se retraga din functie. Membrii Guvernului s-au marginit doar sa il asculte, considerand ca „problema” acestuia cu Justitia nu ii priveste pe cei din Executiv.

De ce? Fiindcă s-ar crea un precedent. De exemplu, dacă Tăriceanu ar fi urmărit pentru nu ştiu ce în dosarul Patriciu, ceea nu e exclus să se întâmple, ar trebui să demisioneze la rândul lui.

Cezar Giosan în Dilema veche:

De fiecare dată cînd ascult manele, nu pot să nu fiu impresionat de talentul – brut, needucat – al interpreţilor. Vocea lui Adrian Copilul Minune (sau de Vito sau cum îl va mai chema la apariţia acestor rînduri) este curgătoare şi vibrantă, atacînd fără eroare note de tenor cu un timbru uşor răguşit. Sună ţigăneşte? Da, bineînţeles. Sună bine? Da, excepţional de bine. Lăsînd la o parte versurile, reprezentanţii cei mai iluştri ai manelelor, majoritatea ţigani, au, în opinia mea, nu tocmai needucată în muzică, un talent nativ pe care nici “vedetele” cele mai des afişate la televiziunea română nu îl egalează.

Se compară, de exemplu, un Bănică Jr., care o viaţă l-a imitat copilăreşte şi amatoriceşte pe Elvis, cu Sorin Copilul de Aur? Se compară vocile acestor doi? Da, Bănică Jr. arată mai bine, e înalt de statură, are părul frumos dat pe spate, e îmbrăcat bine şi nu şi-a schimbat numele în Ştefan Presley. Însă în ceea ce priveşte talentul pur, muzical, distanţa dintre cei doi e uriaşă. Bănică Jr. este înconjurat de o pleiadă de conservatorişti şi designeri şi se concentrează pe voce cînd cîntă. Sorin C.A. şi alţi manelişti au pornit la drum doar cu talentul nativ şi un stil de muzică original. Ultimul lucru la care se gîndesc maneliştii cînd cîntă e vocea lor, pentru că nu au de ce. Vocea le curge instinctiv, fără efort. La fel şi ritmul.

Ceea ce lipseşte manelelor, la ora asta, este acelaşi lucru care a lipsit rock’n'roll-ului pînă la Elvis, sau rap-ului, pînă la Eminem: un reprezentant al păturii favorizate în societate – un român sadea, în cazul nostru – care să cînte manele mai bine decît ţiganii. Un reprezentant care să aibă suficient talent şi în versuri, încît să intelectualizeze curentul. Un reprezentant alb care să transmită mesaje în versuri inteligente prin ritmuri şi armonii românesc-arăbeşti. Abia atunci se va vorbi despre manele ca despre noua muzică populară românească. Pentru că maneaua asta este: muzică populară românească. A izvorît de jos, nu a fost impusă de sus şi a fost selectată de români, gradual, progresiv, prin eliminarea naturală, neforţată, a alternativelor.

Maneaua nu este o ameninţare asupra culturii româneşti. Dimpotrivă. O parte a elitei intelectuale româneşti, prin încercările nereuşite de a o cenzura, reprezintă o ameninţare asupra mersului firesc, natural, al societăţii româneşti.

Update. Nu rataţi nici articolul lui Sorin Adam Matei din EvZ.

Romania are prin manele propria sa sansa de a fi universala prin creolizare. Desigur, muzica si versurile acestora trebuie slefuite. Multe dintre falseturi si aritmii trebuie disciplinate. Daca as fi in industria locala a muzicii as investi serios in orchestratie, linie melodica si videoclipuri (cam la fel cum a facut hip-hopul local, care este la acelasi nivel cu cel occidental, ba chiar mai bun uneori prin sinceritate). Odata ce stangaciile melodice si de imagine vor fi rezolvate, super-starurile manelelor vor fi precis auzite pe piata internationala. Ele vor da, in sfarsit, o justificare sloganului: „Romania, mereu surprinzatoare”.

Acum doi ani:

Dinu Patriciu isi joaca deocamdata cartile intr-o partida de pocher care se poate termina dupa alegerile din toamna. si tare mi-e frica sa nu fim martorii unui final neasteptat: daca Theodor Stolojan castiga alegerile prezidentiale, el se va grabi sa elimine cel mai important adversar din PNL. Asa ca, orice ar face Patriciu trebuie sa se fereasca de Cotroceni (Capital, 17.07.2004).

Cred că o parte din problemele lui se datorează şi faptului că-i place să-i provoace:

Legat de interceptarea convorbirilor sale telefonice, Dinu Patriciu declara intr-o conferinta de presa, sustinuta pe 2 iunie 2004, ca telefoanele sale sunt ascultate. “Sunt urmarit permanent, telefoanele imi sunt ascultate. Tin sa-i anunt pe aceasta cale pe cei care-mi intercepteaza convorbirile telefonice ca folosesc doar telefoane pe cartela. Si am mai multe. Zece!”, preciza Patriciu (Ziua, 25.01.2006).

Destul de interesant, Institutul pentru Libera Iniţiativă, de care se zice c-ar fi finanţat de el (reclama la Rompetrol e vizibilă), are un banner cu citate din Karl Popper, John Gray, Ludwig von Mises şi Friedrich Hayek.