*„Hubdub is a web-based prediction market in which players use virtual money to trade predictions on future events. Over time users build up a portfolio of live predictions across their chosen categories of interest such as politics, sport, entertainment, technology or other categories” (Wikipedia).

Mă gândeam să creez ceva similar şi pentru alegerile prezidenţiale de acum, dar se pare că altcineva a fost mai rapid

Romanian presidential elections 2009, who will win?

Cifrele din imagine se actualizează în timp real. Crezi că un candidat este subestimat? Crezi că poţi anticipa evoluţiile politice mai bine ca ziariştii şi politicienii? Atunci intră pe Hubdub şi spune-ne cine va fi preşedinte .

Un prediction market este o piaţă creată în scopul efectuării unor predicţii. Seamănă cu pieţele de instrumente derivate, seamană cu pariurile… Un exemplu este Intrade. Utilitatea lor derivă din agregarea predicţiilor individuale asupra probabilităţii unui anumit eveniment. În general, predicţiile rezultate au fost destul de bune (un punct de pornire pentru o discuţie mai aprofundată este pagina de Wikipedia la care am pus link mai sus). Personal, cele mai interesante mi se par pieţele de predicţii politice.

Pentru piaţa politică românească nu a existat aşa ceva până acum, deşi au fost unele iniţiative care semănau într-o anumită măsură cu aşa ceva. Doc (aici şi aici) a realizat o agregare a opiniilor pentru alegerile europarlamentare, însă nu se putea observa evoluţia în timp a opiniilor. Dan Andronic a avut şi el o iniţiativă, printr-o interfaţă destul de rudimentară, care nu realiza nici o agregare a opiniilor individuale (e drept că nici nu intenţiona aşa ceva).

Oricum, rezultatele au fost foarte interesante în ambele cazuri. Aşa că m-am gândit că ar fi interesantă upgradarea unor astfel de experimente la un prediction market propriu-zis. Crearea de la zero a unui asemenea proiect fiind dincolo de posibilităţile mele, am recurs la alternativa Hubdub, unde fiecare utilizator poate crea pieţe.

Aşa că mi-am făcut cont şi am creat o piaţă: Who will be the next General Mayor of Bucharest, Romania?

Vă puteţi face cont şi miza cei 1000 de “hubdub dollars” pe care-i primiţi pe candidatul despre care credeţi că are cele mai mari şanse să devină viitorul primar. Din propria mea experienţă pe pieţele legate de candidaţii prezidenţiali americani, jocul pe bursa politică poate fi foarte addictive

De asemenea, puteţi crea propriile pieţe de predicţii (de exemplu, pentru viitorii preşedinţi ai consiliilor judeţene sau pentru procentele partidelor). Baftă!

Există anumite dificultăţi în compararea datelor din 2004 cu cele de acum, datorită unor reorientări ale discursurilor principalelor partide.
Până în 2004 puteam vorbi fără prea mari probleme despre un discurs bipolar. Simplificând, îi aveam pe “europeni” împotriva “comuniştilor”, pe “oamenii de bine” împotriva “golanilor”.

Dar am senzaţia că această “bipolarizare” s-a spart după 2004 în forţele sale componente, creând un spectru politic bidimensional. O dimensiune este atitudinea faţă de “sistem”. Lumea este relativ ok aşa cum este sau este profund nedreaptă? Cealaltă dimensiune este raportul faţă ceea ce numim, destul de vag, “Europa”. Occidentul este modelul de urmat?

În funcţie de răspunsurile date la aceste două întrebări cheie, putem împărţi România în patru:

În colţul de “sud-vest” al desenului se află votanţii “pro-sistem”, “anti-(sau non?)Europa”: publicul în mare parte rural şi regăţean al partidului-stat care a dominat cea mai mare parte a perioadei de tranziţie.

În colţul de sud-est sunt votanţii “anti-sistem” şi “anti-Europa”: ceea ce numim partidele extremiste, cum erau/sunt votanţii PRM-ului. Cred că aş putea să le spun “etno-anarhişti“.

În colţul de nord-vest se află publicul “european” şi “anti-sistem”. Aici s-au format coaliţiile relativ eterogene din 1996 şi 2004 care au reuşit în mare parte să disloce “sistemul”.

În colţul de nord-vest se regăseşte un public “european” şi, în acelaşi timp, acomodat cu “sistemul”. Probabil că este mai puţin numeros şi nu îmi este foarte uşor să găsesc exemple pentru perioade mai vechi. Poate PNL-ul din 1991, care a participat la guvernul Stolojan. Pentru perioada actuală, PNL-ul actual, în parte cu alţi oameni, încearcă să se poziţioneze tot aici.

Disclaimer: etichetele pro/anti Europa/sistem nu se vor judecăţi de valoare. Fiecare om interpretează în felul lui “Europa” şi “sistemul”. Sunt nişte etichete comode ce reprezintă nişte atitudini subiective, înclinaţii, atât. Dacă spun că un partid e pro-Europa, anti-Europa, pro-sistem sau anti-sistem, nu înseamnă că îmi exprim o părere asupra dezirabilităţii votului cu respectivul partid.

Nu am vorbit până acum despre “stânga” şi “dreapta”, fiindcă nu cred că sunt concepte relevante pentru politica actuală românească. Tradiţia vest-europeană stânga-dreapta are prea puţine lucruri pe care să se bazeze în România şi un model pe baza acesteia nu are prea multe valenţe explicative.
Auto-etichetările diverselor partide sunt destul de puţin relevante şi au legătură mai mult cu diverse considerente genetice pre-89 (PCR > PSD), cu raporturile faţă de “internaţionalele” partidelor din Uniunea Europeană, cu strategii de marketing… Astfel, un partid care se consideră de stânga ar putea fi la fel de bine clasificat în familia dreptei sud-europene pre-moderne , în timp ce alt partid “de dreapta”, prin radicalismul discursului, ar putea aduce aminte de stânga franceză (mai veche, nu de acum, hm…).

Nu cred că este “rău” faptul că, în România, etichetele dreapta-stânga nu sunt funcţionale. Pur şi simplu, temele sunt altele: modernizarea (“Europa”) şi status-quo-ul (“sistemul”). Oricum, cred că modelul bidimensional pe care l-am descris mai sus are capacităţi explicative şi predictive mai mari decât un model unidimensional (dreapta-stânga, comunişti-europeni). De exemplu:

Poate “explica” într-o anumită măsură votul pro-Vadim din Ardeal în 2000 printr-o “circulaţie electorală” dinspre cadranul de NE spre cel de SE

Poate “explica” actuala colaborare informală dintre PNL şi PSD prin apropierea cadranelor de SV şi NV.

Ce vreau să spun cu “circulaţia electorală”… Un om situat într-un anumit cadran (+X,+Y) nu îşi modifică opţiunea electorală decât în anumite moduri posibile pe termen scurt. Poate trece la (+X,-Y) sau (-X,+Y), dar mult mai greu la (-X,-Y), deci doar de la un cadran la altul cu care acesta are o graniţă comună. Cele două dimensiuni politice sunt, de fapt, într-o mare măsură, temperamentale, ceva mai greu de schimbat printr-un calcul raţional. O migrare dintr-un colţ într-altul presupune un consum psihic, dacă-mi permiteţi, destul de mare. Câteva exemple de migraţii “limitate” vor urma mai jos.

Determinanţii celor două dimensiuni sunt relativ banali. Tinerii tind să fie mai anti-sistem decât bătrânii, publicul urban şi ardelean mai european decât cel rural şi regăţean, cei care au reuşit în tranziţie mai “liniştiţi” decât perdanţii acesteia.

La nivelul discursului, este frecventă metafora celor două Românii.

A. Năstase, decembrie 2004: Rezultatul votului, faptul ca noi am castigat alegerile parlamentare, iar Traian Basescu pe cele prezidentiale, arata ca in prezent exista doua Romanii. In primul rand, este vorba de o Romanie urbana, in crestere, cu o solida componenta liberala, desi uneori afectata de somaj, si care asteapta de la stat mai degraba sanse decat sprijin; aceasta este Romania care l-a votat pe Traian Basescu. Dar mai exista si o Romanie rurala, cu oameni in varsta si oameni saraci, care are inca nevoie de ajutor nu doar pentru dezvoltare, ci si pentru supravietuire (…) Ambele Romanii merita sa traiasca mai bine (…)

Traian Băsescu, aprilie 2007: Avem, pe de o parte, o Românie „băieţilor deştepţi”, care s-au îmbogăţit pe căi ilegale şi mai ales prin parazitarea banilor publici. Pe de altă parte, avem România oamenilor de afaceri corecţi, a oamenilor oneşti, a oamenilor competenţi şi muncitori, care nu-şi primesc niciodată recompensa meritată. Eu vreau să existe o singură Românie, nu mai multe!

În timp ce discursul lui Năstase este orientat pe axa pro-/anti-Europa, discursul al lui Băsescu este aşezat pe cealaltă axă, pro-/anti-sistem. Dacă-mi permiteţi, am să înmulţesc 2 Românii cu 2 Românii = 4 Românii:

Dar să ne oprim din elucubraţiile teoretice şi să trecem la cifre.

Reminder: la alegerile parlamentare din 2004, cele trei forţe politice principale de atunci au avut următoarele rezultate:
PSD 36,61%
D.A. 31,33%
PRM 12,92%

Un disclaimer “metodologic”: am lucrat cu procente, nu cu cifrele absolute, şi am comparat, acolo unde a fost posibil, cu rezultatele legislativelor din 2004. Prezenţa la vot a fost foarte scăzută şi este posibil ca procentele să fi fost diferite în cazul unor alegeri pentru Parlamentul României, unde miza este mult mai mare. De aceea, comparaţiile cu alegerile legislative din 2004 pot fi uneori înşelătoare. Dar lucrăm cu ce avem…

Încep cu PSD-ul. Cu un scor de 23,12%, are o performanţă mult mai scăzută decât în 2004 (36,61%), obţinând doar 63% din procentele obţinute atunci (23,12/36,61).
Mai rău decât asta, a reuşit să piardă primul loc în multe judeţe din Vechiul Regat în care era puternic până în 2004, astfel că în prezent blocul PSD pare a fi “spart” în două bucăţi:

(Direct linking de la Cotidianul, sper să meargă în continuare)

Mi se pare interesant să vedem unde a luat PSD-ul peste/sub media naţională:

În judeţele “albe”, a luat sub media naţională, în cele “roz” a luat peste media naţională, iar în cele roşii a luat peste 30% din voturile judeţului (am stabilit în mod arbitrar pragul de 30% pentru culoarea roşie). Oarecum ironic, judeţul fruntaş pare a fi Oltul, cu 38%. Se observă şi aici o adevărată breşă în masa PSD, cele două blocuri fiind separate de Giurgiu şi Ialomiţa, unde PSD-ul a luat sub media naţională.

Deşi, în comparaţie cu 2004, a pierdut procente în toate judeţele, să vedem unde a pierdut cel mai mult:

În judeţele roz a pierdut sub media naţională, în cele albe a pierdut peste media naţională, iar în judeţele gri a pierdut peste 50% din procentele obţinute în 2004 (din procente, nu din numărul absolut de voturi). Vedem iarăşi o breşă majoră în Muntenia. În afara judeţelor “gri”, mai sunt de remarcat Buzăul, o redută PSD unde a obţinut numai jumătate (50,66%; 2004:48,70% , 2007:24,67%) din procentele anului 2004 şi Botoşani, un judeţ celebru, unde PSD-ul a pierdut aproape 40% din procentele pe care le avea în 2004 (2004: 50,57%, 2007: 30,85%).
Judeţele perdante:
Ilfov: 33,78% din procentele 2004
Harghita: 38,68% (aici este vorba şi de mobilizarea sporită a electoratului maghiar)
Giurgiu: 43,94%
Călăraşi: 47,00%
Mehedinţi: 47,52%
Bihor: 49,60%

Deşi D.A. nu mai există, poate fi interesantă o comparaţie a voturilor obţinute de partidele provenind din D.A. (PD, PNL, PLD) cu voturile PSD:

Albastru închis: PD+PNL+PLD au luat de peste 3 (trei) ori mai mult decât PSD
Albastru deschis: PD+PNL+PLD au luat de peste 2 ori mai mult decât PSD
Verde: PD+PNL+PLD au luat de peste 1,5 ori mai mult decât PSD
Roz: PD+PNL+PLD au luat mai mult decât PSD, dar raportul e mai mic de 1,5

La nivel naţional, PD+PNL+PLD au luat de 2,16 ori mai mult decât PSD. Pentru PSD asta înseamnă, în afara dezastrului din Ardeal şi din Muntenia, că nu se mai poate gândi la modul serios să guverneze singur (sau doar cu sprijinul UDMR), fără ajutorul unui partid din fosta D.A. A avut loc o hemoragie masivă de alegători, vom vedea mai jos unde bănuim că au ajuns.

Să trecem la PD, câştigătorul aşteptat al acestor alegeri, dar cu un procentaj (28,82%) mai scăzut decât ceea ce anticipau sondajele şi liderii săi. Aici cred că a fost vorba de un fenomen de care a avut parte şi PSD-ul înaintea localelor din 2004. Sondajele tind să supraevalueze partidul care a fi “pe val”. Posibil să fie legat de un anumit conformism al respondenţilor nehotărâţi, care aleg partidul care este la modă, deşi nu intenţionează să voteze.

În judeţele albe, PD-ul a luat sub media naţională. În cele portocaliu deschis a luat peste media naţională, iar în cele portocaliu închis a luat peste 35%.

Ce se vede pe hartă:

Intrări masive în Muntenia, în zone pierdute de PSD (Buzău!), şi în Oltenia. Recunosc că schimbarea atât de radicală a Buzăului (trecând din cadranul -X/-Y în +X/+Y) îmi dă unele bătăi de cap . O explicaţie ar putea fi poziţia relativ ambiguă faţă de putere a PD-ului, partid în opoziţie, dar cu un preşedinte la putere (more or less). Altă posibilitate ar fi schimbări de natură socială în zona Munteniei, care au destructurat regimul clientelar de acolo. O ipoteză de luat în considerare, deoarece tot acolo PSD-ul a pierdut masiv şi către PNL, după cum vom vedea.

A venit rândul PNL.

În judeţele albe, PNL-ul a luat sub media naţională de 13,45%, în cele albastru deschis a luat peste media naţională, iar în cele albastru închis a luat peste 20%. Trebuie să recunosc că harta asta m-a surprins destul de mult. Judeţele unde PNL a luat peste 20% sunt aceleaşi unde PSD-ul a pierdut masiv şi nu par să aibă vreo legătură cu ceea ce cunoşteam ca fiind electoratul urban şi “european” spre care ar trebui să se îndrepte acest partid.
Mulţi comentatori au vorbit despre decesul probabil al PNL-ului în confruntarea cu Băsescu, dar se pare că PNL-ul obţine un electorat nou în România profundă. Beneficiile guvernării! Guvernul Tăriceanu a reuşit într-o oarecare măsură să adopte un discurs paternalist care a atras o parte a electoratului tradiţional al PSD-ul (dinspre SV spre NV în desenul nostru). Ştim de la Adrian Năstase că o combinaţie de paternalism şi mesaj “european” poate avea un succes considerabil. Aşa că recomandarea mea pentru PNL este “buy” (sau măcar “hold”). Dacă nu apar evenimente catastrofale, PNL-ul are şanse mari să crească pe seama PSD-ului. Ceea ce pune probleme serioase de poziţionare PSD-ului. Obligat la un discurs “european”, cel puţin parţial datorită constrângerilor externe, dar fără beneficiile guvernării, care să-i creeze o imagine paternă, şi nefiind obişnuit cu discursuri radicale, care, cel puţin în cazul său, l-ar duce ori spre cadranul peremisto-penegist (SE), ori spre o poziţie foarte puţin credibilă, anti-sistem / pro-Europa (NE), PSD-ul nu prea mai are unde să se îndrepte. Încă un an de guvernare Tăriceanu îl poate eroda şi mai mult… Nu am idee ce ar putea face. Doar un eşec major al actualului guvern îi mai poate garanta o creştere în sondaje.

Şi am ajuns la PLD.

În judeţele albe, PLD-ul a luat sub media naţională de 7,79%. În judeţele albastre a luat peste media naţională, iar în judeţele albastru închis a luat peste 15%.
Înainte de a discuta distribuţia regională, se pare că electoratul PLD se află în mare măsură în zone urbanizate, (Timiş-Arad, Sibiu, Bucureşti), suprapunându-se şi el, în mare parte, cu electoratul PD-ului, de unde a luat probabil multe voturi.
Revenind la distribuţia regională, judeţele fruntaşe sunt Dâmboviţa, judeţul de baştină al lui Stolojan, şi judeţele Suceava şi Neamţ. Flutur este din Suceava şi a avut un sprijin consistent acolo. Extinderea domeniului PLD spre Neamţ, dincolo de prezenţa lui Pinalti, poate sugera unele caracteristici regionale comune. Rămâne de văzut… Ba nu, din cauza fuziunii.

PRM.

PRM-ul a avut un rezultat dezastruos. Având un electorat anti-european şi anti-sistem, PRM-ul s-a poziţionat totuşi în ultimii ani ca apărător al sistemului. În plus, a reuşit să coabiteze destul de bine cu UDMR-ul. Efectul a fost pierderea a două treimi din electorat, de la 12,92% în 2004 la 4,15% în 2007. Deşi mai are potenţialul de a atinge pragul de 5%, nu-l văd foarte bine pe termen lung.
Cum v-aţi obişnuit deja, în judeţele albe PRM-ul a avut un scor sub nivelul naţional, în cele roz un scor peste nivelul naţional, iar în cele roşii a avut peste 5,5%, cu un maxim de 8,63% în Gorj. Se observă încă prezenţa unor bazine tradiţionale (judeţele de munte din Muntenia-Oltenia şi zona peuneristă din jurul Mureşului).

A venit rândul tinerei speranţe a politicii româneşti, Gigi Becali.

În judeţele albe a luat sub media naţională de 4,86%, în cele maro peste media naţională, iar în cele maro intens a luat peste 7%. PNG-ul pare a fi preluat o parte din electoratul PRM-ului (Gorj, Argeş), dar are şi o prezenţă consistentă în Muntenia centrală (Ilfov: 10,55%, Prahova: 7,85%). Suspectez că aici a preluat o parte din fostul electorat al PSD-ului (deplasare dintre SV spre SE pe cadranele noastre de pomină). Desigur, dacă nu l-ar fi dat afară pe Hagi, ar fi ajuns în PE.

Alegerile din acest an sunt primele în care electoratul radical anti-sistem/anti-Europa, cum i-am zis, nu este reprezentat de vreun partid care să fi trecut pragul. Asta se datorează mai multor cauze: “dezamăgirea” PRM-ului, divizarea voturilor PRM/PNG, o posibilă migraţie (greu de spus cât de mare, probabil nu foarte mare) spre PD-Băsescu şi, foarte posibil, o reducere numerică a acestui segment.

Ca fapt divers, iată distribuţia sumei PRM-PNG:

Gorjul rămâne lider al radicalismului (PRM-ul a avut 25% in Gorj în 2004), cu 16%, urmat de Ilfov, cu vreo 14%.

Comunitatea maghiară

Pentru prima oară după 1989, UDMR-ul a avut un concurent pentru voturile maghiare. Mai mult, Laszo Tokes a reuşit să intre în Parlamentul European. Datorită participării mai mare la vot, pierderea UDMR-ului a fost relativ redusă (2004:6,17% , 2007:5,52%).
Deşi episcop reformat, Tokes a avut cel mai mare succes în zonele compacte catolice secuieşti, reuşind să depăşească UDMR-ul în Covasna. Pare să existe o corelaţie pozitivă între ponderea populaţiei maghiare într-un judeţ şi votul pentru Tokes:

Pe axa orizontală avem ponderea populaţiei maghiare în judeţ, iar pe axa verticală avem raportul voturilor Tokes/UDMR.

Destul de bizare au vost voturile maghiare din Vechiul Regat. Dacă la nivel naţional, numărul de voturi UDMR reprezintă vreo 45% din numărul de voturi din 2004 (cifre absolute, de data asta), în judeţele regăţene, deşi vorbim în general de câteva sute de voturi, UDMR a avut performanţe foarte bune (Teleorman: 127%, Gorj: 129%). Şi mai ciudat, Tokes a obtinut un număr surprinzător de voturi în Vechiul Regat. Nu ştiu despre ce este vorba precis, dar e amuzant

Judeţele verzi sunt cele unde UDMR a avut mai multe voturi decât Tokes, iar judeţele albastre sunt cele unde Tokes a depăşit UDMR-ul (masiv! de 5-6 ori mai multe voturi în Vrancea şi Vaslui ). Bănuiesc că unii alegători români au votat la mişto. Sau avem de-a face cu un awakening al maghiarilor “emigraţi” în Vechiul Regat? Sau o masivă mobilitate interjudeţeană în ultimii trei ani?
Oricum, e greu de explicat o creştere de 2-3-4 ori a voturilor maghiare din Vechiul Regat:

Totalul partidelor neparlamentare

Votanţii nereprezentaţi în PE reprezintă 17,86% din electoratul care s-a prezentat la urne.

Ponderile mai mari din Galaţi şi Prahova se datorează şi Partidului Conservator, care a obţinut 12,15% în Galaţi şi 8,86% în Prahova, bănuiesc că pe seama PSD-ului.

Alianţe?

Ultimii ani par a fi fost martorii unei reorientări a polarizării politice, dinspre axa comunişti/europeni către cea sistem/anti-sistem. De aici o apropiere între PNL şi PSD. Dacă e să calculăm diferenţele între doi poli ipotetici, primul fiind PNL+PSD, iar al doilea PD+PLDPDL, vedem că aceştia sunt la o egalitate aproape perfectă. Mai precis, PD+PLD au obţinut cu 0,04% mai mult decât PNL+PSD. Harta rezultantă este foarte interesantă:

Legendă:
Mov intens: PNL+PSD au obţinut cu peste 25% mai mult decât PD+PLD (exemplu: PD+PLD – 40%, PNL+PSD > 50%=40*1,25)
Mov deschis: PNL+PSD au obţinut mai mult decât PD+PLD, dar diferenţa e mai mică de 25%
Portocaliu intens: PD+PLD au obţinut cu peste 25% mai mult decât PNL+PSD (exemplu: PNL+PSD – 40%, PD+PLD > 50%=40*1,25)
Mov deschis: PD+PLD au obţinut mai mult decât PNL+PSD, dar diferenţa e mai mică de 25%

Foarte interesant cum se menţin în linii mari diviziunile tradiţionale, în ciuda deplasării accentului discursului de pe o axă pe cealaltă.

Încă două hărţi şi gata.

Aici am comparat procentele obţinute de PD+PLD în 2007 cu cele obţinute de D.A. în 2004. Creşterea medie a fost de 16,85%. În judeţele portocalii creşterea a fost peste medie, iar în cele portocaliu intens creşterea a fost de 30%.

Aici am comparat procentele obţinute de PNL+PSD în 2007 cu cele obţinute de PSD în 2004. Procentele sunt aproape identice (PNL+PSD au obţinut în 2007 99,86% din procentele PSD-ului în 2004, respectiv 36,57% versus 36,61%). Judeţele mov semnalează o creştere a procentajului, iar cele albe o scădere.

Ce ar fi de remarcat la aceste două ultime hărţi?
- o creştere a procentajului ambelor grupări în cea mai mare parte a Ardealului fără o minoritate maghiară importantă (pe seama PRM-ului?);
- breşa din Muntenia.

Breşa din Muntenia, dacă nu mă înşel, s-a manifestat şi la referendumul din mai 2007, când Traian Băsescu a luat aici mult mai multe voturi decât în 2004. Breşa asta se mai caracterizează şi prin:
- prezenţă PNG peste medie;
- prezenţă PRM peste medie;
- prezenţă alte partide peste medie.

O ipoteză ar fi că în zonă se destructurează PSD-ul, fiind înlocuit de diverse partide anti-sistem. Ar putea fi o zonă relativ volatilă din punct de vedere electoral. Şi un bazin unde PRM şi PNG ar trebui să lucreze, dacă vor să depăşească pragul.

Ce ar trebui să facă partidele în continuare?

Am încercat să poziţionez partidele actuale pe grila bidimensională, patul lui Procust made by me
Ar fi ceva de spus despre PSD. Cred că conducerea partidului ar încerca să evite o asemenea poziţionare (şi nici nu se mai simte acasă acolo, chestie care, de altfel, pune unele probleme electorale), dar organizaţiile de la bază şi alegătorii obişnuiţi se încadrează mai bine aici.

Câteva concluzii şi recomandări:
PSD. Situaţie dificilă. O poziţionare tradiţională, pre-2000, sau o extindere spre PRM este dificilă, din cauza constrângerilor externe şi a situaţiei economice (încă) roze. Recomandare: “hold” sau “sell”. Posibilă creştere în cazul deteriorării economiei? Totuşi, instabilitatea din 1997-2000 nu se va repeta, potenţialul de creştere fiind, astfel, ceva mai limitat.
PNL. Beneficiile guvernării. Extindere către PSD (majorarea pensiilor) şi încercare de consolidare/recuperare a electoratului “european” (Weber, Dăianu). Recomandare: “buy” sau “hold”. Posibilă scădere în cazul deteriorării economiei? Cazul Remeş se pare că nu a avut un impact major.
PDL (PD+PLD). Extindere cât mai discretă spre electoratul anti-sistem. Consolidare/extindere a electoratului “european” (miză pe corupţie; trebuie adăugat ceva cu responsabilitate?). Problemă: eroziunea discursului, probleme cu fuziunea. Avantaj: “mainstream”-izare personalităţi PLD. Recomandare: “hold”.
PRM+PNG. Situaţie nasoală după plecarea lui Hagi şi coabitarea PRM cu UDMR. Necesitatea găsirii unui discurs coerent. Eroziune electorat. Recomandare: “sell” sau “hold”.
UDMR. Scindarea electoratului maghiar pe axa sistem/anti-sistem poate pune probleme la alegerile din 2008. Trebuie găsită o modalitate de coabitare cu UCM, Tokes. Recomandare: “hold” sau “sell”.

Ok, asta a fost tot. Voi încerca să răspund la comentarii, dar probabil că nu voi posta altceva în viitorul previzibil.

APADOR-CH aduce la cunoştinţa opiniei publice că, vineri 12 mai a.c. a transmis consilierilor prezidenţiali, care au tangenţă cu cele patru ”œpropuneri de proiect”, comentariile şi sugestiile sale. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii. APADOR-CH consideră că primele trei ”œpropuneri” conţin prea multe prevederi proaste sau de-a dreptul aberante pentru a putea fi modificate. Ele trebuie, pur şi simplu, rescrise, pornind de la respectarea standardelor europene (Recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi a Constituţiei României dar şi de la multele abuzuri permise de Legea siguranţei naţionale nr.51/1991, încă în vigoare.

Comentarii mai detaliate se găsesc aici. Iată finalul:

APADOR-CH cere iniţiatorilor şi Preşedintelui României care şi-a asumat public propunerile de proiecte retragerea imediată a acestora. Nici serviciile ”œsecrete”, nici preşedinţia şi nici CSAT nu au drept de iniţiativă legislativă. Toate aceste instituţii trebuie să se abţină de la orice ”œpropunere” sau proiect în domeniul securităţii naţionale.

Renate Weber în revista 22:

Se pare ca dictonul latin “sa se faca dreptate, chiar de-ar pieri lumea” a fost inlocuit cu altul: “poate sa piara intreaga lume, cata vreme SRI supravietuieste si secretizeaza”.

Ar fi utilă o comparaţie cu Central Intelligence Agency (CIA) din Statele Unite:

The CIA director’s responsibilities include:

* Collecting intelligence through human sources and by other appropriate means, except that he shall have no police, subpoena, or law enforcement powers or internal security functions;

Până acum, discuţia a fost cantonată în următoarele coordonate. Cei PRO spuneau că astfel se va curăţa clasa politică românească, cei CONTRA spuneau că e o măsură injustă/neliberală şi că se poate crea un precedent pentru alte epurări (cu sau fără ghilimele).

În aceste coordonate, discuţia seamănă cu dezbaterile din secolul 19 şi începutul secolului 20 referitoare la votul cenzitar. Personal, nu neg unele merite votului cenzitar – deci şi lustraţiei – dar multe lucruri depind de context. Despre crearea unui precedent pentru alte epurări sunt relativ sceptic, deşi articolele care-i vizau direct pe Băsescu şi Stolojan ar putea indica posibilitatea unor răzbunări politice.

Dar cred că există şi alte argumente împotriva lustraţiei.

În primul rând, cine stabileşte cine trebuie “lustrat”? CNSAS, nu? Care CNSAS este în prezent un organism fără cine ştie ce autoritate morală şi care depinde de SRI pentru dosare. Oare câte dosare nu au fost “curăţate” deja? Riscăm ca cei care-i vor alege pe guvernanţi să nu fie electoratul, ci ofiţerii de securitateinformaţii.

În al doilea rând, în România încă nu prea există competenţă administrativă în afara sistemului. Cu puţine excepţii, numai foştii UTC-isti, secretari de partid sau securişti stiu cum funcţionează administraţia publică. Nu există competenţe alternative în societatea civilă, oameni care să nu fi avut nici un contact cu puterea pre-1989. Eliminarea acestei birocraţii post-comuniste ar duce la dezorganizarea administraţiei publice. Trist, dar adevărat. În condiţiile eliminării din politică a foştilor nomenclaturişti de a doua generaţie, locul lor va fi luat de lideri incompetenţi şi populişti. Nu vă spune nimic combinaţia dintre declinul lui Năstase şi ascensiunea lui Vanghelie?

În al treilea rând, aceşti nomenclaturişti/securişti au ajuns în parlament sau la conducerea partidelor fiindcă au practicat un discurs apreciat de România profundă. Eliminarea lor din politică va face ca 50% din populaţia ţării să rămână orfană, fără tătuci în Parlament (nu suntem Cehia, ci o fostă provincie otomană). Ce se va întâmpla? Ce defulări vor apărea? Vrem mişcări radicale care să acţioneze violent în afara sistemului, fiindcă înăuntru nu li se permite?

Din fericire, scenariile de mai sus sunt doar teoretice, fiindcă am încredere (sunt uşor ironic aici) că legiuitorii noştri vor transforma lustraţia în apă de ploaie. Şi, culmea, mă bucur că se va întâmpla astfel…

Prima forţare majoră a cadrului constituţional a avut loc după alegeri, când Băsescu a semnalizat că refuză numirea unui guvern PSD-PUR, în ciuda faptului că PSD-ul câştigase alegerile parlamentare. Nu s-a ajuns la Curtea Constituţională, dar s-a creat un precedent prin care puterea preşedintelui a crescut în mod substanţial. Oare ce se va întâmpla în 2008?

Alte două tentative de forţare au loc chiar acum. După semi-degringolada produsă de numirea lui Turianu şi sărbătorirea victoriei Stelei la braţ cu Becali, Băsescu a făcut două mişcări prin care încearcă din nou să-şi transfere segmente substanţiale de putere executivă:

1. A refuzat numirea unui nou ministru (Victor Paul Dobre), nesemnând decretul de numire a acestuia ca ministru pentru relaţia cu parlamentul. Astfel, preşedinţia îşi arogă dreptul de a controla orice modificare a componenţei guvernului.

2. Pe linia unei divergenţe ceva mai vechi cu Monica Macovei (semnalată şi de mine prin decembrie 2005), Traian Băsescu a refuzat să contrasemneze numirea lui Vasile Doana ca şef al Parchetelor Militare. Constituţia (articolele 124-134) nu este foarte clară în această privinţă (Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.), însă ma îndoiesc că intenţia a fost de a acorda preşedintelui un drept de veto în ceea ce priveşte numirea magistraţilor (acuma e vorba de un procuror, dar precedentul va fi valabil şi pentru un judecător).

România a fost şi rămâne o struţocămilă, jumătate republică prezidenţială, jumătate republică parlamentară, jumătate Belarus, jumătate Cehia. În acest moment, preşedintele Traian Băsescu vrea să forţeze un vast transfer de atribuţii către Cotroceni, în condiţiile pierderii sprijinului societăţii civile.
O “prezidenţializare” a sistemului politic românesc şi concentrarea puterii executive şi a unor importante alte pârghii în mâna unui singur om poate fi o opţiune rezonabilă pentru o democraţie veche, precum Statele Unite, dar nu este în nici un caz recomandabilă unei ţări ca România, a cărei opinie publică mai visează la lideri autoritari.

Guvernul Tăriceanu trebuie să conteste ambele uzurpări (cred că este corect să le numim astfel) în faţa Curţii Constituţionale, în speranţa că aceasta va răspunde de aşa natură încât să nu ducă la respectivul transfer de atribuţii către Cotroceni. În caz contrar, probabil că singura soluţie rămâne o nouă modificare a Constituţiei….

- Anticomuniştii radicali din PNT-CD
- Naţionaliştii regionali (şi infami) ai PUNR-ului
- Partidul-stat FDSN, cu stabilitatea şi democraţia originală a tătucului Iliescu
- Partide “brune” anti-sistem, precum PSM sau PRM (Jos mafia, sus patria)
- Un discurs “european” preluat în diverse proporţii de partidele ce urmau să guverneze în perioada 1997-2000

Fast forward 2001. Linişte. Ce s-a întamplat, unde a dispărut toată gălăgia? Nu cred că “vinovatul” trebuie căutat în perioada 2001-2004. Liniştea a început dinainte. Vă mai amintiţi tăcerea apăsătoare dintre cele două tururi de scrutin în 2000? Campania electorală redusă la două monologuri separate la TVR (Iliescu şi Vadim)?
Spaima produsă de mineriadele din 1999, iar apoi de rezultatul catastrofal al primul tur de scrutin, a determinat o autocenzură masivă. Eliminarea radicalilor de pe radarul politic era justificată din raţiuni superioare. Radicali de orice culoare: naţional-comunişti, maghiarofobi sau anticomunişti. A trebuit să strângem din dinţi şi să-l votăm pe Iliescu.

Rămâneau două discursuri majore şi în mare parte consensuale: Europa şi stabilitatea internă. Aici a intervenit abilitatea politică a lui Adrian Năstase: a reuşit să “trianguleze” între cele două discursuri. Le-a combinat. Partidul care oferea “cornuleţ cu lapte” ne dădea şi integrarea. Astfel a scurtcircuitat discursul rămăşiţelor opoziţiei. Ce mai puteau spune, când PSD-ul dădea şi el Europa, iar ca bonus nişte stabilitate?

Peisajul presei din perioada 2001-2004 poate fi explicat parţial şi prin această împrejurare. În afara deplasării consumiste şi a “stimulentelor” partidului-stat, a existat şi o doză mare de oboseală şi teamă de haos. Iar prin limitarea accesul lui Vadim pe micul ecran în 2000 se crease un precedent de controlare a presei.

Astfel că în 2004 problema opoziţiei era diferenţierea. Cum puteau fi deosebiţi de PSD şi cum puteau construi un discurs credibil? Axa Washington-Londra-Bucureşti a lui Băsescu poate fi înţeleasă şi astfel. Idem cota unică (cum puteai atrage clasa mijlocie, în condiţiile în care şi PSD-ul promitea integrare în UE?).

Acum a intervenit a doua “triangulare” majoră. Problema corupţiei devenise mainstream, lucru la care a contribuit în parte presiunea externă. “Jos mafia, sus patria” nu mai era un discurs tarat din principiu. O retorică anti-corupţie putea fi combinată cu respectabilitatea. De aici RAFO “JAFO” Oneşti. Marea lovitură a Alianţei D.A. a fost îmbinarea discursului pro-european cu cel radical anti-sistem, în condiţiile în care stabilitatea economică şi politică începuse să fie de la sine înţeleasă.
Martore sunt voturile pro-Băsescu din Gorj, fost fief PRM şi PSM.

Dar triangularea lui Băsescu nu s-a oprit aici. Figura sa carismatică a dus la aproprierea unui nou discurs, cel al stabilităţii. Părintele naţiunii veghează.
Avem aici un om care a reuşit să îmbine trei curente de opinie destul de diferite: (1) stabilitate, (2) Europa şi (3) discursul anti-corupţie & anti-sistem. Dacă punem la socoteală înţepăturile anti-maghiare, am avea, sotto voce, şi o reiterare a discursului PUNR-ist.

Însă prea multe strică. Apropierea lui de serviciile de informaţii i-a creat o vulnerabilitate pe care Tăriceanu a reuşit s-o exploateze magistral, prin propunerea lui Ticu Dumitrescu la şefia CNSAS, unul dintre puţinii supravieţuitori ai anticomunismului anilor ’90. Scandalul CNSAS (despre care sper să mai vorbesc într-o însemnare viitoare) i-a tras covorul de sub picioare lui Băsescu şi este de natură să-l priveze de o mare parte a sprijinului acordat iniţial de curentul de opinie pro-european (“societatea civilă”, cum îşi spune).
Aici nu e vorba doar de o triangulare între Europa şi anti-comunism, ci de o reînviere din morţi. Cine credea în 2006 că mesajul Convenţiei mai poate fi prezentat cu atât suces în spaţiul public?
Se anunţă vremuri gălăgioase…

Lectia prabusirii lui Nastase consta in faptul ca membri marcanti ai UE inca mai cred ca in Romania se poate face ceva serios numai prin metode neconventionale. Exista un alt semn ca Uniunii ii place sa renunte la propriile reguli cand vine vorba de Romania: insistenta ca niscaiva “pesti mari” corupti sa fie prinsi si condamnati. Dar, daca aceste metode ce dau gres se soldeaza cu oligarhia economica ce s-a nascut sub regimul PSD-ului si care se regrupeaza sub patronajul unui alt grup? Tentaculele ei au cuprins Justitia si multe alte domenii. Sigur ca nu este sub controlul unui creier central. Dar poate fi descrisa ca asociatie de interese intinsa de-a lungul diverselor domenii, imbogatita pe cheltuiala statului si a cetateanului. PSD-ul a fost protectorul acestei oligarhii. Dar ce se va intampla daca partidul dominant iese din joc cativa ani sau chiar mai mult? Probabil ca multe interese care au fost exploatate pentru obtinerea unui sistem preferential pentru institutiile de stat isi vor cauta un alt protector. Ascensiunea lui Traian Basescu, datorata flerului sau politic incontestabil si priceperii de a atrage de partea lui sefii puternici de institutii mandatati de PSD, arata ca este principalul competitor. Mai mult decat Iliescu sau Nastase, care se iubea pe sine mult prea mult, Basescu ar fi un desavarsit “purtator de cuvant” al intereselor care urmaresc ca Romania sa ramana neschimbata chiar in cadrul Uniunii Europene.

Socialistii europeni au fost neinspirati cand s-au lasat manevrati astfel incat sa-i dea lovitura de gratie lui Nastase si au schimbat echilibrul de putere. Daca judecatori nu tocmai curajosi incep sa faca reguli ce incomodeaza PSD-ul si ingreuneaza situatia celor din tabara Aliantei DA, considerati inamicii lui Basescu, acesta ar putea fi un semn ca se formeaza o noua configuratie a puterii. La randul sau, Traian Basescu ar putea privi inapoi, ca si Nastase, si blestema metodele imperfecte ale UE, daca ele il obliga sa faca aliante care apoi ii vor distruge reputatia de reformator.

Tot articolul este aici.

In vara lui 2002, cand dl. Stoica se mandrea ca, propulsandu-l in fruntea PNL pe dl. Stolojan, a salvat unitatea partidului, l-am intrebat daca nu se teme ca aceasta unitate va fi platita cu identitatea politica a PNL. E drept ca atunci aflasem ceea ce sper ca dl. Stoica nu stie nici azi, anume ca dl. Stolojan fusese convins sa accepte pozitia de lider al principalului partid parlamentar care nu provenea din FSN de catre insusi presedintele Iliescu, parintele eternului si fascinantului FSN.

Au trecut doi ani şi jumătate, iar sila produsă de acea perioada s-a mai estompat, aşa că am recitit Constituţia revizuită, în comparaţie cu cea din 1991. Ei bine, e surprinzător cât de multe elemente specifice ultimelor 15 luni se datorează acelor modificări.

1. Urmărirea penală a parlamentarilor.
2003:

Art. 72 (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1991:

(1) Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, perchezitionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie

Anchetarea lui Adrian Năstase de către DNA (şi, în consecinţă, posibila scindare a PSD – ultimele zvonuri i-au mai redus probabilitatea, mă rog) nu ar fi fost posibilă fără această schimbare.

2. Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru – art. 107 (2).

Această prevedere a consolidat caracterul de executiv bifurcat/bicefal al regimului constituţional românesc. Susţinută de Năstase, care dorea să-şi consolideze poziţia în faţa lui Iliescu, a fost foarte utilă lui Tăriceanu în cursul răzgândirilor sale, “etanşând” oarecum palatul Victoriei de presiunea Cotrocenilor.

3. Arestarea preventivă se dispune de judecător.
2003:

Art. 23 (4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.

1991:

Art. 23 (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat…

Fără această prevedere, probabil că Patriciu era demult arestat. Rămâne de văzut cum vor utiliza judecătorii această nouă putere. Patriciu este liber, dar Tender este arestat (în baza unor probe destul de îndoielnice), Csibi Istvan este eliberat, Marian Iancu pare să fi scăpat momentan. Toate cazuri de posibilă criminalitate economică unde nu prea se pune problema unui pericol social…

4. Reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii.
2003:

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

1991:

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună

Consiliul Superior al Magistraturii a fost şi el vedeta ultimelor 15 luni. Modificarea Constituţiei a fost urmată în 2004 de o amplă reorganizare a sectorului judiciar, astfel că nu este foarte uşor de decelat influenţa acestei modificări. Totuşi eliberarea CSM-ului de sub controlul legislativului a fost de natură a mări independenţa judecătorilor.

O ultimă modificare, fără efecte practice până acum, se referă la Curtea Constituţională. La atribuţiile Curţii Constituţionale s-au adăugat:

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
[..]
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

În timp ce litera (e) este vagă şi ar fi surprinzător să ducă la pronunţarea de sancţiuni, ultima adăugire a deschis calea extinderii autorităţii Curţii Constituţionale şi în alte domenii. Sunt curios dacă numirea a trei membri noi ai Curţii în 2007 va fi precedată de proiecte de modificare a legii organice a Curţii, în direcţia măririi atribuţiilor sale.