Trafic de idei

Cu ocazia alegerilor locale din 2008, am creat pe Hubdub.com* un „prediction market” pentru primăria Bucureşti. Rezultatele au fost destul de încurajatoare, în ciuda unei lichidităţi destul de scăzute: în noaptea dinaintea alegerilor, Oprescu şi Blaga erau cotaţi la egalitate.

*„Hubdub is a web-based prediction market in which players use virtual money to trade predictions on future events. Over time users build up a portfolio of live predictions across their chosen categories of interest such as politics, sport, entertainment, technology or other categories” (Wikipedia).

Mă gândeam să creez ceva similar şi pentru alegerile prezidenţiale de acum, dar se pare că altcineva a fost mai rapid

Romanian presidential elections 2009, who will win?

Cifrele din imagine se actualizează în timp real. Crezi că un candidat este subestimat? Crezi că poţi anticipa evoluţiile politice mai bine ca ziariştii şi politicienii? Atunci intră pe Hubdub şi spune-ne cine va fi preşedinte .

Filip Politică

Un prediction market este o piaţă creată în scopul efectuării unor predicţii. Seamănă cu pieţele de instrumente derivate, seamană cu pariurile… Un exemplu este Intrade. Utilitatea lor derivă din agregarea predicţiilor individuale asupra probabilităţii unui anumit eveniment. În general, predicţiile rezultate au fost destul de bune (un punct de pornire pentru o discuţie mai aprofundată este pagina de Wikipedia la care am pus link mai sus). Personal, cele mai interesante mi se par pieţele de predicţii politice.

Pentru piaţa politică românească nu a existat aşa ceva până acum, deşi au fost unele iniţiative care semănau într-o anumită măsură cu aşa ceva. Doc (aici şi aici) a realizat o agregare a opiniilor pentru alegerile europarlamentare, însă nu se putea observa evoluţia în timp a opiniilor. Dan Andronic a avut şi el o iniţiativă, printr-o interfaţă destul de rudimentară, care nu realiza nici o agregare a opiniilor individuale (e drept că nici nu intenţiona aşa ceva).

Oricum, rezultatele au fost foarte interesante în ambele cazuri. Aşa că m-am gândit că ar fi interesantă upgradarea unor astfel de experimente la un prediction market propriu-zis. Crearea de la zero a unui asemenea proiect fiind dincolo de posibilităţile mele, am recurs la alternativa Hubdub, unde fiecare utilizator poate crea pieţe.

Aşa că mi-am făcut cont şi am creat o piaţă: Who will be the next General Mayor of Bucharest, Romania?

Vă puteţi face cont şi miza cei 1000 de “hubdub dollars” pe care-i primiţi pe candidatul despre care credeţi că are cele mai mari şanse să devină viitorul primar. Din propria mea experienţă pe pieţele legate de candidaţii prezidenţiali americani, jocul pe bursa politică poate fi foarte addictive

De asemenea, puteţi crea propriile pieţe de predicţii (de exemplu, pentru viitorii preşedinţi ai consiliilor judeţene sau pentru procentele partidelor). Baftă!

Filip Bucureşti, Politică

Nu mă reapuc de scris pe blog, dar am ceva mai mult timp (şi chef), aşa că îmi dau un pic cu părerea pe tema alegerilor pentru Parlamentul European.
Read more…

Filip Politică

Pe 16 mai APADOR a prezentat un comunicat cu privire la propunerile preşedinţiei în privinţa siguranţei naţionale:

APADOR-CH aduce la cunoştinţa opiniei publice că, vineri 12 mai a.c. a transmis consilierilor prezidenţiali, care au tangenţă cu cele patru “propuneri de proiect”, comentariile şi sugestiile sale. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii. APADOR-CH consideră că primele trei “propuneri” conţin prea multe prevederi proaste sau de-a dreptul aberante pentru a putea fi modificate. Ele trebuie, pur şi simplu, rescrise, pornind de la respectarea standardelor europene (Recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi a Constituţiei României dar şi de la multele abuzuri permise de Legea siguranţei naţionale nr.51/1991, încă în vigoare.

Comentarii mai detaliate se găsesc aici. Iată finalul:

APADOR-CH cere iniţiatorilor şi Preşedintelui României care şi-a asumat public propunerile de proiecte retragerea imediată a acestora. Nici serviciile “secrete”, nici preşedinţia şi nici CSAT nu au drept de iniţiativă legislativă. Toate aceste instituţii trebuie să se abţină de la orice “propunere” sau proiect în domeniul securităţii naţionale.

Renate Weber în revista 22:

Se pare ca dictonul latin “sa se faca dreptate, chiar de-ar pieri lumea” a fost inlocuit cu altul: “poate sa piara intreaga lume, cata vreme SRI supravietuieste si secretizeaza”.

Ar fi utilă o comparaţie cu Central Intelligence Agency (CIA) din Statele Unite:

The CIA director’s responsibilities include:

* Collecting intelligence through human sources and by other appropriate means, except that he shall have no police, subpoena, or law enforcement powers or internal security functions;

Filip Politică, Statul miliţian

Revin cu un comentariu despre aplicarea lustraţiei în România.

Până acum, discuţia a fost cantonată în următoarele coordonate. Cei PRO spuneau că astfel se va curăţa clasa politică românească, cei CONTRA spuneau că e o măsură injustă/neliberală şi că se poate crea un precedent pentru alte epurări (cu sau fără ghilimele).

În aceste coordonate, discuţia seamănă cu dezbaterile din secolul 19 şi începutul secolului 20 referitoare la votul cenzitar. Personal, nu neg unele merite votului cenzitar – deci şi lustraţiei – dar multe lucruri depind de context. Despre crearea unui precedent pentru alte epurări sunt relativ sceptic, deşi articolele care-i vizau direct pe Băsescu şi Stolojan ar putea indica posibilitatea unor răzbunări politice.

Dar cred că există şi alte argumente împotriva lustraţiei.

În primul rând, cine stabileşte cine trebuie “lustrat”? CNSAS, nu? Care CNSAS este în prezent un organism fără cine ştie ce autoritate morală şi care depinde de SRI pentru dosare. Oare câte dosare nu au fost “curăţate” deja? Riscăm ca cei care-i vor alege pe guvernanţi să nu fie electoratul, ci ofiţerii de securitateinformaţii.

În al doilea rând, în România încă nu prea există competenţă administrativă în afara sistemului. Cu puţine excepţii, numai foştii UTC-isti, secretari de partid sau securişti stiu cum funcţionează administraţia publică. Nu există competenţe alternative în societatea civilă, oameni care să nu fi avut nici un contact cu puterea pre-1989. Eliminarea acestei birocraţii post-comuniste ar duce la dezorganizarea administraţiei publice. Trist, dar adevărat. În condiţiile eliminării din politică a foştilor nomenclaturişti de a doua generaţie, locul lor va fi luat de lideri incompetenţi şi populişti. Nu vă spune nimic combinaţia dintre declinul lui Năstase şi ascensiunea lui Vanghelie?

În al treilea rând, aceşti nomenclaturişti/securişti au ajuns în parlament sau la conducerea partidelor fiindcă au practicat un discurs apreciat de România profundă. Eliminarea lor din politică va face ca 50% din populaţia ţării să rămână orfană, fără tătuci în Parlament (nu suntem Cehia, ci o fostă provincie otomană). Ce se va întâmpla? Ce defulări vor apărea? Vrem mişcări radicale care să acţioneze violent în afara sistemului, fiindcă înăuntru nu li se permite?

Din fericire, scenariile de mai sus sunt doar teoretice, fiindcă am încredere (sunt uşor ironic aici) că legiuitorii noştri vor transforma lustraţia în apă de ploaie. Şi, culmea, mă bucur că se va întâmpla astfel…

Filip Politică

Constituţia României se remarcă în primul rând prin neclaritate, atât în privinţa garantării drepturilor fundamentale, cât şi în privinţa delimitării atribuţiilor între instituţii.
În special relaţia dintre preşedinte şi primul ministru este susceptibilă de confuzii. Un anumit vid a fost acoperit prin precizarea în 2003 a imposibilităţii revocării primului ministru de preşedinte, dar au rămas alte elemente. Iar Traian Băsescu, preşedintele jucător, ezită din ce în mai puţin să le folosească.

Prima forţare majoră a cadrului constituţional a avut loc după alegeri, când Băsescu a semnalizat că refuză numirea unui guvern PSD-PUR, în ciuda faptului că PSD-ul câştigase alegerile parlamentare. Nu s-a ajuns la Curtea Constituţională, dar s-a creat un precedent prin care puterea preşedintelui a crescut în mod substanţial. Oare ce se va întâmpla în 2008?

Alte două tentative de forţare au loc chiar acum. După semi-degringolada produsă de numirea lui Turianu şi sărbătorirea victoriei Stelei la braţ cu Becali, Băsescu a făcut două mişcări prin care încearcă din nou să-şi transfere segmente substanţiale de putere executivă:

1. A refuzat numirea unui nou ministru (Victor Paul Dobre), nesemnând decretul de numire a acestuia ca ministru pentru relaţia cu parlamentul. Astfel, preşedinţia îşi arogă dreptul de a controla orice modificare a componenţei guvernului.

2. Pe linia unei divergenţe ceva mai vechi cu Monica Macovei (semnalată şi de mine prin decembrie 2005), Traian Băsescu a refuzat să contrasemneze numirea lui Vasile Doana ca şef al Parchetelor Militare. Constituţia (articolele 124-134) nu este foarte clară în această privinţă (Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.), însă ma îndoiesc că intenţia a fost de a acorda preşedintelui un drept de veto în ceea ce priveşte numirea magistraţilor (acuma e vorba de un procuror, dar precedentul va fi valabil şi pentru un judecător).

România a fost şi rămâne o struţocămilă, jumătate republică prezidenţială, jumătate republică parlamentară, jumătate Belarus, jumătate Cehia. În acest moment, preşedintele Traian Băsescu vrea să forţeze un vast transfer de atribuţii către Cotroceni, în condiţiile pierderii sprijinului societăţii civile.
O “prezidenţializare” a sistemului politic românesc şi concentrarea puterii executive şi a unor importante alte pârghii în mâna unui singur om poate fi o opţiune rezonabilă pentru o democraţie veche, precum Statele Unite, dar nu este în nici un caz recomandabilă unei ţări ca România, a cărei opinie publică mai visează la lideri autoritari.

Guvernul Tăriceanu trebuie să conteste ambele uzurpări (cred că este corect să le numim astfel) în faţa Curţii Constituţionale, în speranţa că aceasta va răspunde de aşa natură încât să nu ducă la respectivul transfer de atribuţii către Cotroceni. În caz contrar, probabil că singura soluţie rămâne o nouă modificare a Constituţiei….

Filip Politică

(Încercare de a înţelege ultimele zile)
Vă mai amintiţi de anii ‘90? Zecile de partide şi platforme electorale? Multitudinea discursurilor politice?

- Anticomuniştii radicali din PNT-CD
- Naţionaliştii regionali (şi infami) ai PUNR-ului
- Partidul-stat FDSN, cu stabilitatea şi democraţia originală a tătucului Iliescu
- Partide “brune” anti-sistem, precum PSM sau PRM (Jos mafia, sus patria)
- Un discurs “european” preluat în diverse proporţii de partidele ce urmau să guverneze în perioada 1997-2000

Fast forward 2001. Linişte. Ce s-a întamplat, unde a dispărut toată gălăgia? Nu cred că “vinovatul” trebuie căutat în perioada 2001-2004. Liniştea a început dinainte. Vă mai amintiţi tăcerea apăsătoare dintre cele două tururi de scrutin în 2000? Campania electorală redusă la două monologuri separate la TVR (Iliescu şi Vadim)?
Spaima produsă de mineriadele din 1999, iar apoi de rezultatul catastrofal al primul tur de scrutin, a determinat o autocenzură masivă. Eliminarea radicalilor de pe radarul politic era justificată din raţiuni superioare. Radicali de orice culoare: naţional-comunişti, maghiarofobi sau anticomunişti. A trebuit să strângem din dinţi şi să-l votăm pe Iliescu.

Rămâneau două discursuri majore şi în mare parte consensuale: Europa şi stabilitatea internă. Aici a intervenit abilitatea politică a lui Adrian Năstase: a reuşit să “trianguleze” între cele două discursuri. Le-a combinat. Partidul care oferea “cornuleţ cu lapte” ne dădea şi integrarea. Astfel a scurtcircuitat discursul rămăşiţelor opoziţiei. Ce mai puteau spune, când PSD-ul dădea şi el Europa, iar ca bonus nişte stabilitate?

Peisajul presei din perioada 2001-2004 poate fi explicat parţial şi prin această împrejurare. În afara deplasării consumiste şi a “stimulentelor” partidului-stat, a existat şi o doză mare de oboseală şi teamă de haos. Iar prin limitarea accesul lui Vadim pe micul ecran în 2000 se crease un precedent de controlare a presei.

Astfel că în 2004 problema opoziţiei era diferenţierea. Cum puteau fi deosebiţi de PSD şi cum puteau construi un discurs credibil? Axa Washington-Londra-Bucureşti a lui Băsescu poate fi înţeleasă şi astfel. Idem cota unică (cum puteai atrage clasa mijlocie, în condiţiile în care şi PSD-ul promitea integrare în UE?).

Acum a intervenit a doua “triangulare” majoră. Problema corupţiei devenise mainstream, lucru la care a contribuit în parte presiunea externă. “Jos mafia, sus patria” nu mai era un discurs tarat din principiu. O retorică anti-corupţie putea fi combinată cu respectabilitatea. De aici RAFO “JAFO” Oneşti. Marea lovitură a Alianţei D.A. a fost îmbinarea discursului pro-european cu cel radical anti-sistem, în condiţiile în care stabilitatea economică şi politică începuse să fie de la sine înţeleasă.
Martore sunt voturile pro-Băsescu din Gorj, fost fief PRM şi PSM.

Dar triangularea lui Băsescu nu s-a oprit aici. Figura sa carismatică a dus la aproprierea unui nou discurs, cel al stabilităţii. Părintele naţiunii veghează.
Avem aici un om care a reuşit să îmbine trei curente de opinie destul de diferite: (1) stabilitate, (2) Europa şi (3) discursul anti-corupţie & anti-sistem. Dacă punem la socoteală înţepăturile anti-maghiare, am avea, sotto voce, şi o reiterare a discursului PUNR-ist.

Însă prea multe strică. Apropierea lui de serviciile de informaţii i-a creat o vulnerabilitate pe care Tăriceanu a reuşit s-o exploateze magistral, prin propunerea lui Ticu Dumitrescu la şefia CNSAS, unul dintre puţinii supravieţuitori ai anticomunismului anilor ‘90. Scandalul CNSAS (despre care sper să mai vorbesc într-o însemnare viitoare) i-a tras covorul de sub picioare lui Băsescu şi este de natură să-l priveze de o mare parte a sprijinului acordat iniţial de curentul de opinie pro-european (”societatea civilă”, cum îşi spune).
Aici nu e vorba doar de o triangulare între Europa şi anti-comunism, ci de o reînviere din morţi. Cine credea în 2006 că mesajul Convenţiei mai poate fi prezentat cu atât suces în spaţiul public?
Se anunţă vremuri gălăgioase…

Filip Politică

Lectia prabusirii lui Nastase consta in faptul ca membri marcanti ai UE inca mai cred ca in Romania se poate face ceva serios numai prin metode neconventionale. Exista un alt semn ca Uniunii ii place sa renunte la propriile reguli cand vine vorba de Romania: insistenta ca niscaiva “pesti mari” corupti sa fie prinsi si condamnati. Dar, daca aceste metode ce dau gres se soldeaza cu oligarhia economica ce s-a nascut sub regimul PSD-ului si care se regrupeaza sub patronajul unui alt grup? Tentaculele ei au cuprins Justitia si multe alte domenii. Sigur ca nu este sub controlul unui creier central. Dar poate fi descrisa ca asociatie de interese intinsa de-a lungul diverselor domenii, imbogatita pe cheltuiala statului si a cetateanului. PSD-ul a fost protectorul acestei oligarhii. Dar ce se va intampla daca partidul dominant iese din joc cativa ani sau chiar mai mult? Probabil ca multe interese care au fost exploatate pentru obtinerea unui sistem preferential pentru institutiile de stat isi vor cauta un alt protector. Ascensiunea lui Traian Basescu, datorata flerului sau politic incontestabil si priceperii de a atrage de partea lui sefii puternici de institutii mandatati de PSD, arata ca este principalul competitor. Mai mult decat Iliescu sau Nastase, care se iubea pe sine mult prea mult, Basescu ar fi un desavarsit “purtator de cuvant” al intereselor care urmaresc ca Romania sa ramana neschimbata chiar in cadrul Uniunii Europene.

Socialistii europeni au fost neinspirati cand s-au lasat manevrati astfel incat sa-i dea lovitura de gratie lui Nastase si au schimbat echilibrul de putere. Daca judecatori nu tocmai curajosi incep sa faca reguli ce incomodeaza PSD-ul si ingreuneaza situatia celor din tabara Aliantei DA, considerati inamicii lui Basescu, acesta ar putea fi un semn ca se formeaza o noua configuratie a puterii. La randul sau, Traian Basescu ar putea privi inapoi, ca si Nastase, si blestema metodele imperfecte ale UE, daca ele il obliga sa faca aliante care apoi ii vor distruge reputatia de reformator.

Tot articolul este aici.

Filip Politică

Zoe Petre:

In vara lui 2002, cand dl. Stoica se mandrea ca, propulsandu-l in fruntea PNL pe dl. Stolojan, a salvat unitatea partidului, l-am intrebat daca nu se teme ca aceasta unitate va fi platita cu identitatea politica a PNL. E drept ca atunci aflasem ceea ce sper ca dl. Stoica nu stie nici azi, anume ca dl. Stolojan fusese convins sa accepte pozitia de lider al principalului partid parlamentar care nu provenea din FSN de catre insusi presedintele Iliescu, parintele eternului si fascinantului FSN.

Filip Politică

În ziua votării revizuirii Constituţiei în 2003, excedat de reportajele păşuniste de la televizor, am ieşit la vânătoare în cartier, să votez undeva. Contra. Zâmbetul mieros al tipei din comisie, care-mi arăta unde să pun ştampila, a fost foarte util în acest sens.

Au trecut doi ani şi jumătate, iar sila produsă de acea perioada s-a mai estompat, aşa că am recitit Constituţia revizuită, în comparaţie cu cea din 1991. Ei bine, e surprinzător cât de multe elemente specifice ultimelor 15 luni se datorează acelor modificări.

1. Urmărirea penală a parlamentarilor.
2003:

Art. 72 (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1991:

(1) Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, perchezitionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie

Anchetarea lui Adrian Năstase de către DNA (şi, în consecinţă, posibila scindare a PSD – ultimele zvonuri i-au mai redus probabilitatea, mă rog) nu ar fi fost posibilă fără această schimbare.

2. Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru – art. 107 (2).

Această prevedere a consolidat caracterul de executiv bifurcat/bicefal al regimului constituţional românesc. Susţinută de Năstase, care dorea să-şi consolideze poziţia în faţa lui Iliescu, a fost foarte utilă lui Tăriceanu în cursul răzgândirilor sale, “etanşând” oarecum palatul Victoriei de presiunea Cotrocenilor.

3. Arestarea preventivă se dispune de judecător.
2003:

Art. 23 (4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.

1991:

Art. 23 (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat…

Fără această prevedere, probabil că Patriciu era demult arestat. Rămâne de văzut cum vor utiliza judecătorii această nouă putere. Patriciu este liber, dar Tender este arestat (în baza unor probe destul de îndoielnice), Csibi Istvan este eliberat, Marian Iancu pare să fi scăpat momentan. Toate cazuri de posibilă criminalitate economică unde nu prea se pune problema unui pericol social…

4. Reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii.
2003:

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

1991:

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună

Consiliul Superior al Magistraturii a fost şi el vedeta ultimelor 15 luni. Modificarea Constituţiei a fost urmată în 2004 de o amplă reorganizare a sectorului judiciar, astfel că nu este foarte uşor de decelat influenţa acestei modificări. Totuşi eliberarea CSM-ului de sub controlul legislativului a fost de natură a mări independenţa judecătorilor.

O ultimă modificare, fără efecte practice până acum, se referă la Curtea Constituţională. La atribuţiile Curţii Constituţionale s-au adăugat:

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
[..]
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

În timp ce litera (e) este vagă şi ar fi surprinzător să ducă la pronunţarea de sancţiuni, ultima adăugire a deschis calea extinderii autorităţii Curţii Constituţionale şi în alte domenii. Sunt curios dacă numirea a trei membri noi ai Curţii în 2007 va fi precedată de proiecte de modificare a legii organice a Curţii, în direcţia măririi atribuţiilor sale.

Filip Politică