Trafic de idei

[Actualizat cu poziţia APADOR-CH]

Pe 24 iunie 1968 era adoptată Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod ilicit.
Elementele principale ale legii erau următoarele:

Se aplica tuturor persoanelor fizice.

Articolul esenţial (art. 2) spunea astfel:
Valoarea bunurilor a cărei provenienţă nu se justifică este supusă unui impozit de 80%.
Prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor.

Verificarea averilor se făcea de o comisie compusă din doi judecători, un procuror, un delegat al administraţiei financiare judeţene şi un deputat în consiliul popular judeţean, municipal sau orăşenesc.

Această comisie putea decide clasarea cauzei, trimiterea spre soluţionare judecătoriei în raza căreia se află domiciliul persoanei în cauză sau trimiterea cauzei la unitatea competentă de procuratură.

Demnitarii beneficiau de o comisie de cercetare mai specială, alcătuită din doi judecători de la Tribunalul Suprem, un procuror din Procuratura Generală, un delegat al Ministerului Finanţelor şi un deputat în Marea Adunare Naţională. Această comisie putea proceda la verificare averii numai cu acordul Consiliului de Stat sau al Consiliului de Miniştri.

Procedura se aplică şi bunurilor comune ale soţilor. De asemenea, poate continua împotriva moştenitorilor. Poate începe direct şi împotriva moştenitorilor, dar numai în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii.

Ministerul Finanţelor putea cere “desfiinţarea actelor prin care persoana în cauză a înstrăinat bunuri, cu titlu gratuit, în frauda drepturilor statului decurgând din această lege”.

Denunţarea calomnioasă este pedepsită.

Am redat principalele prevederi ale Legii 18/1968 deoarece se va vedea în continuare că aceasta a dat dovadă de o vitalitate ieşită din comun, ajungând, într-o formă mai restrânsă, până în zilele noastre. (more…)

Pentru cei care nu ştiu, fiecare firmă trebuie să depună lunar o groază de declaraţii, cu un conţinut foarte asemănător şi în general inutile. Practic, fiecare departament mai răsărit al vreunui minister s-a trezit recent să ceară o declaraţie de-a lui.
Pentru o firmă mare, o asemenea povară birocratică nu înseamnă foarte mult, însă pentru mulţimea de firme mici şi întreprinzători independenţi povara începe să devină copleşitoare.

Cristian Banu are o propunere excelentă în acest sens:

Rezolvarea este foarte simplă: crearea unui sistem unic naţional de raportare.
Paşii:
1. Ministerul de Finanţe ar trebui să stabilească cerinţele de bază ale sistemului şi să organizeze o licitaţie deschisă pentru selectarea unui număr de 3 furnizori la nivel naţional, asta pentru a nu institui un monopol care poate deveni periculos.
2. Crearea unei baze de date unice, care să poată fi accesată de celelalte instituţii ale statului în funcţie de necesităţi;
3. Raportarea să se facă într-un singur loc, la ANAF. De asemenea, să existe posibilitatea raportării în format electronic.
4. Raportarea trebuie să verifice şi să facă o corelaţie între declaraţii şi plata efectivă a obligaţiilor (de exemplu, în raportare să fie inclus numărul şi data ordinului de plată, care să fie generat tot de această aplicaţie unică de raportare).

Citiţi tot articolul.

Tot în acest sens, puteţi semna Petiţia fiscală.

Mai jos redau o parte a mesajului pe care l-am transmis săptămâna trecută pe romania_eu_list în legătură cu această problemă a haosului fiscal:

Desi nu sunt contabil, tin contabilitatea propriei mele firme, asa ca stiu despre ce este vorba.
Probabil ca cel mai bun exemplu al tupeului incredibil al producatorilor de norme de la Finante si alte ministere este recenta declaratie a unui domn, conform caruia o norma introdusa acum cateva zile, dar aplicabila de la 1 ianuarie, nu este retroactiva, deoarece exercitiul financiar se incheie pe 31 decembrie!!!
In aceeasi categorie intra si puzderia de declaratii lunare care parca sunt inventate pe banda rulanta: declaratia 100, declaratia CAS, declaratia somaj, declaratia sanatate, declaratia FNUASS, declaratia ITM.
Culmea absurdului, declaratiile contin aproape acelasi lucru: impozitele si numele angajatilor. E o taina si-un mister de ce trebuie sa existe atatea. Nu ar fi greu crearea unei declaratii unice, ale carei date sa fie redistribuite la celelalte ministere de catre Finante, de exemplu.
Pe urma, pentru fiecare declaratie stai la o coada, la capatul careia se gaseste un functionar tupeist si nevrotic. Suntem in 2006, ar trebui sa putem folosi internetul pentru depunerea declaratiilor. Ma rog, latimea de banda alocata institutiilor publice trebuie protejata, altfel cum ne mai jucam online in timpul programului.
De fapt, sistemul fiscal din Romania sufera de doua boli: nesimtirea si paranoia.
Nesimtirea, in sensul ca normele sunt gandite astfel incat sa le fie lor mai bine. Un exemplu: dupa ce depui trimestrial, de fapt de acuma lunar, copie dupa ordinul de plata privind plata comisionului de 0,75% la camera de munca (ITM), la sfarsitul anului ti se cere sa faci un tabel cu ordinele de plata pe care le-ai depus la ei. Motivul: LENEA. Ei ar trebui sa faca aceste tabele.
Paranoia. Tot sistemul sufera de un formalism coplesitor - sute de pagini de formulare standard obligatorii -, de cultul stampilei si de o suspiciune generalizata. Contribuabilul este suspectat la tot pasul, iar tot ce face el trebuie reglementat strict. Kafka este roman si lucreaza la Administratia Financiara.

Filip Gadiuta,
contribuabil furios

Aici (via Monitorul Neoficiale).
Vestea bună: reclamanţii au primit nişte bani.
Vestea proastă: se pare că articolul 6 alin. 1 nu poate fi invocat în cauze fiscale, deci s-a dus visul meu de a-l da în judecată pe Bodu :D.

Capatul de cerere privind incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie (dreptul la un proces echitabil) a fost declarat inadmisibil, instanta europeana considerand ca litigiul care l-a generat are natura fiscala si, prin urmare, iese din sfera de aplicabilitate a art. 6.

Aşa că, până la noi evoluţii, rămânem cu un stat poliţienesc solid în materie fiscală, fără recurs la vreo Înaltă Poartă mai cu bun simţ decât miliţienii inspectorii fiscali români.

La Administraţia Financiară sector 1, Bucureşti, printre afişele atât de inspirate care spun “Trăiţi/Munciţi/Fericiţi/Quebec, Canada” şi cele cu “Donaţi 1% din impozitul pe venit pentru Romanian Angeal Appeal” (fair competition, ai?), veţi mai întîlni şi nişte resturi ale campaniei antievaziune, una din multe risipe din banii contribuabililor.

Sloganul campaniei este “Plăteşte cu bani, nu cu ani“. Reclama este odioasă, de-a dreptul orwelliană. Are chestii de genul că evidenţa contabilă eronată este evaziune şi alte porcării. Câtă vreme a fost rulată pe site-urile ziarelor, le-am evitat pe cele care o dădeau.

Ei bine, ieri, pe când stăteam acum două zile la infama coadă din subsolul Administraţiei Financiare, văd în dreapta mea respectivul afiş şi am o revelaţie: sloganul trebuie interpretat în cheia “La Familia”:

Cine să mă scape,
Avocatul vrea dolari,
Procesul e la ‘şto,
N-ai blat, iei an.

Cum spunea reclama? Plăteşte cu bani, nu cu ani? He he, comisarii gărzii financiare ştiu ce ştiu.

Şi că veni vorba de komisarii gărzii, Vlădescu m-a uns pe inimă:

Corupti, incapabili, neprofesionisti, o organizatie inchisa, asa considera toata lumea Fiscul si o recunoaste si capul Finantelor, Sebastian Vladescu. Cu toate acestea, cei de la Garda Financiara, si nu numai ei, vor sa fie mai multi, sa aiba salarii mai mari si sa nu mai fie batuti cind vin dupa spaga [norocoşi, părerea mea!].

Hotnews:

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a decis sa puna sechestru pe Gara de Nord, hotarare prin care se urmareste recuperarea integrala a datoriilor acumulate de compania CFR.

Presedintele ANAF, Sebastian Bodu a precizat ca aceeasi masura a fost aplicata si in cazul companiei Termoelectrica, procedurile de executare silita fiind in plina desfasurare.

Bodu a explicat ca atat centralele puse sub sechestru cat si Gara de Nord pot fi vandute daca se vor gasi investitori, intrucat “executarea silita poate fi si o forma de privatizare”.

Cea mai drăguţă ştire a săptămânii. Vestea bună: Gara de Nord nu are nepoţi. Vestea proastă: cine să cumpere aşa ceva, când toate şinele care ies din gară ar aparţine altcuiva?
De urmărit…

Un ziarist de la Gândul a fost la dezbatere publică a Codului fiscal.

“Am acceptat o dezbatere publică a Codului Fiscal, dar nu cu presa. Vă rog să părăsiţi imediat sala!”, a fost mesajul „cald” de întâmpinare al secretarului de stat din Finanţe, Mara Râmniceanu.

Mulţumesc Cristian Banu pentru link.