Trafic de idei

Două luări de poziţie recente sugerează o creştere a disponibilităţii elitelor (sau “elitelor”) româneşti faţă de modelul anglo-american de justiţie.

Astfel, Baroul Bucureşti susţine reformarea instituţiei baroului după model american, acesta urmând să-i includă pe avocaţi, judecători şi procurori.
O binevenită filipică împotriva procurorilor “de tip sovietic”, ce se consideră egalii judecătorilor, nu ai avocaţilor, a dus la o reacţie lemnoasă din partea acestora.
Un element care mă face totuşi un pic sceptic faţă de intenţiile Baroului Bucureşti este ideea de a îngreuna examenele de admitere în barou. E de aşteptat ca orice corporaţie să-şi apere monopolul, într-adevăr, dar propriile experienţe cu 4 avocaţi, din care 3 aveau o etică a afacerilor mai bizară, mă fac să cred că avem nevoie de mai multă concurenţă, deci de examene mai uşoare. Să lăsăm piaţa să decidă.

Între timp, Monica Macovei a fost la un fel de seminar la Bruxelles (aici, aici şi aici). Printre altele, ar fi spus şi asta belgienilor:

Sistemul romano-germanic, cel care se aplica in Romania, de la adoptarea Codului Civil, din timpul domnitorului Cuza, ar trebui sa tina cont mai mult si de sistemul anglo-saxon, acolo unde jurisprudenta are rol de lege.

O idee binevenită, dar care probabil va rămâne la nivel teoretic în următorii ani.

Dar dacă tot suntem în zodia influenţelor anglo-saxone, iată propunerile mele:

Juraţi, cel puţin în procesele penale, de preferinţă şi în cele privind libertatea presei (art. 105 Const. 1866) şi, wishful thinking, fiscale (jury trial şi, apropo, jury nullification).

Spargerea CSM-ului: separarea definitivă a judecătorilor de procurori; măsurile disciplinare interne să fie luate la nivelul instanţelor, eventual cu o majoritate calificată, nu este nevoie de o instanţă centralizată pentru asta.

Transparenţă în numirea judecătorilor: prin asta înţeleg eliminarea mandarinatului existent prin care cei din interiorul sistemului (CSM şi INM) îi pregătesc şi-i promovează pe novici şi numirea judecătorilor printr-un proces similar celui american – propuşi de executiv, aprobaţi de legislativ.

Devoluţie: nu este fezabil ca orice judecător să fie numit prin procedura de mai sus, s-ar bloca activitatea Parlamentului. Deci devoluţie: judecătorii de la instanţele inferioare (judecătorii şi chiar tribunale) să fie numiţi la nivel local – propuşi de prefect (sau primar) şi aprobaţi de legislativul local. Da, autorităţile locale nu prea au prestigiu, asta se datorează lipsei de autoritate efectivă într-un stat hipercentralizat. Temporar se pot imagina scheme precum aprobarea de către un consiliu format din senatorii unei anumite zone geografice…