Trafic de idei

Pentru cei care nu ştiu, fiecare firmă trebuie să depună lunar o groază de declaraţii, cu un conţinut foarte asemănător şi în general inutile. Practic, fiecare departament mai răsărit al vreunui minister s-a trezit recent să ceară o declaraţie de-a lui.
Pentru o firmă mare, o asemenea povară birocratică nu înseamnă foarte mult, însă pentru mulţimea de firme mici şi întreprinzători independenţi povara începe să devină copleşitoare.

Cristian Banu are o propunere excelentă în acest sens:

Rezolvarea este foarte simplă: crearea unui sistem unic naţional de raportare.
Paşii:
1. Ministerul de Finanţe ar trebui să stabilească cerinţele de bază ale sistemului şi să organizeze o licitaţie deschisă pentru selectarea unui număr de 3 furnizori la nivel naţional, asta pentru a nu institui un monopol care poate deveni periculos.
2. Crearea unei baze de date unice, care să poată fi accesată de celelalte instituţii ale statului în funcţie de necesităţi;
3. Raportarea să se facă într-un singur loc, la ANAF. De asemenea, să existe posibilitatea raportării în format electronic.
4. Raportarea trebuie să verifice şi să facă o corelaţie între declaraţii şi plata efectivă a obligaţiilor (de exemplu, în raportare să fie inclus numărul şi data ordinului de plată, care să fie generat tot de această aplicaţie unică de raportare).

Citiţi tot articolul.

Tot în acest sens, puteţi semna Petiţia fiscală.

Mai jos redau o parte a mesajului pe care l-am transmis săptămâna trecută pe romania_eu_list în legătură cu această problemă a haosului fiscal:

Desi nu sunt contabil, tin contabilitatea propriei mele firme, asa ca stiu despre ce este vorba.
Probabil ca cel mai bun exemplu al tupeului incredibil al producatorilor de norme de la Finante si alte ministere este recenta declaratie a unui domn, conform caruia o norma introdusa acum cateva zile, dar aplicabila de la 1 ianuarie, nu este retroactiva, deoarece exercitiul financiar se incheie pe 31 decembrie!!!
In aceeasi categorie intra si puzderia de declaratii lunare care parca sunt inventate pe banda rulanta: declaratia 100, declaratia CAS, declaratia somaj, declaratia sanatate, declaratia FNUASS, declaratia ITM.
Culmea absurdului, declaratiile contin aproape acelasi lucru: impozitele si numele angajatilor. E o taina si-un mister de ce trebuie sa existe atatea. Nu ar fi greu crearea unei declaratii unice, ale carei date sa fie redistribuite la celelalte ministere de catre Finante, de exemplu.
Pe urma, pentru fiecare declaratie stai la o coada, la capatul careia se gaseste un functionar tupeist si nevrotic. Suntem in 2006, ar trebui sa putem folosi internetul pentru depunerea declaratiilor. Ma rog, latimea de banda alocata institutiilor publice trebuie protejata, altfel cum ne mai jucam online in timpul programului.
De fapt, sistemul fiscal din Romania sufera de doua boli: nesimtirea si paranoia.
Nesimtirea, in sensul ca normele sunt gandite astfel incat sa le fie lor mai bine. Un exemplu: dupa ce depui trimestrial, de fapt de acuma lunar, copie dupa ordinul de plata privind plata comisionului de 0,75% la camera de munca (ITM), la sfarsitul anului ti se cere sa faci un tabel cu ordinele de plata pe care le-ai depus la ei. Motivul: LENEA. Ei ar trebui sa faca aceste tabele.
Paranoia. Tot sistemul sufera de un formalism coplesitor – sute de pagini de formulare standard obligatorii -, de cultul stampilei si de o suspiciune generalizata. Contribuabilul este suspectat la tot pasul, iar tot ce face el trebuie reglementat strict. Kafka este roman si lucreaza la Administratia Financiara.

Filip G,
contribuabil furios