Votul din Comisia juridică

Printre numeroase alte motive posibile ale votului din comisia juridică a Camerei Deputaţilor în privinţa percheziţiei casei lui Năstase, ar trebui luate în considerare şi următoarele:

1. Adrian Năstase este un orator destul de bun.

2. Atitudinea Monicăi Macovei (”nu-i jigniţi pe procurori”, “cu ce sunt parlamentarii mai speciali”) nu a fost de natură să-i convingă pe membrii comisiei juridice.

3. Faptul că percheziţia este aprobată sau respinsă de parlament presupune că acesta deliberează pe tema cererii. E buna, nu e buna? Pentru aceasta trebuie să dispună de fapte în baza căreia să ia o decizie. Nu este ceva similar unui proces obişnuit, totuşi Ministerul Justiţiei trebuia să încerce să-i convingă cumva pe parlamentari, nu să meargă pe placa “e o anchetă în curs…elemente de confidenţialitate…”. În condiţiile unui vot pozitiv, s-ar fi putut crea un precedent prin care aprobarea parlamentului devenea formală, guvernul putând aresta şi percheziţiona orice membru al legislativului.

Argumentele Ministrului Justiţiei, şi anume autorizarea prealabilă a cererii de percheziţie de către un judecător şi egalitatea parlamentarilor cu restul cetăţenilor, au cu siguranţă impact la public, dar sunt destul de fragile.
Această garanţie constituţională suplimentară a fost acordată tocmai în ideea că executivul poate abuza de puterile sale, forţând fără nici o reţinere un singur judecător, în vânătoarea după un membru al legislativului (într-un caz extrem, aceasta poate duce la epurarea parlamentului de către un guvern autoritar).

Genul acesta de protecţie apare şi în Franţa. În SUA, protecţia este mai redusă. Trebuie ţinut însă cont de faptul că în România executivul este mult mai puternic decât în SUA, unde acesta este contrabalansat de autorităţile subnaţionale şi nu beneficiază de pârghii precum ordonanţele de urgenţă.

Un alt argument, foarte insidios, este “Dom’le, dacă e nevinovat, de ce pune beţe-n roate?”
La un anumit nivel, Năstase a sugerat posibile motive ale opunerii sale, precum copierea documentelor personale ale sale şi posibila plantare de probe.
La nivel mai general, toţi sau aproape toţi avem lucruri pe care vrem să le păstrăm numai pentru noi, în sfera noastră privată. Lucruri, care dacă se află, ne fac şantajabili. Un simplu cetăţean şantajabil nu e foarte mult. Un preşedinte de cameră deja înseamnă ceva.

În concluzie: în condiţiile în care Ministerul Justiţiei nu a reuşit să aducă elemente care să justifice realizarea percheziţiei în apartamentul lui Năstase din Zambaccian (în condiţiile în care celelalte apartamente din bloc au fost investigate sau sigilate), este foarte bine că votul din comisie a fost negativ.

Ştiu, este oarecum incomod să fiu de aceeaşi părere cu Ponta şi Bolcaş, dar asta e…

5 Responses to “Votul din Comisia juridică”

  1. Gabriel Mihalache Says:

    Dar acelasi lucru poate fi pus si invers… Daca nu exista vreo dovada ca ancheta era non-OK (vaicarelile paranoice ale inculpatului nu se pun) atunci ar fi trebui sa decida in ipoteza de buna-credinta a justitiei.

    Cu alte cuvinte, nu s-a aratat ca Nastase nu ar trebui tratat ca un cetatean oarecare.

    Oricum, asta e o non-problema pentru ca voturile au fost tranzactionate anterior. Sa speram doar ca asemenea tranzactii nu vor fi suficiente sa blocheze si-n plen cererea.

  2. Kalino Says:

    1.Doresc sa precizez ca perchezitia se face NUMAI in prezenta perchezitionatului, dovada ca nici celelalte apartamente nu au fost perchezitionate in lipsa proprietarilor (de ex. grecul sau fiul lui Nastase). Deci Nastase a mizat pe nestiinta unora.
    2. Un parlamentar ar trebui sa se bucure de imunitate parlamentara numai pe chestiuni politice si nu pe “gainarii” de sute si milioane de dolari. Daca a furat sa dea explicatii ca orice cetatean al tarii.
    3. Faptul ca s-a votat non-perchezitia a fost inca un moment pentru compromiterea clasei parlamentarilor. Din pacate ei se considera deasupra “boborului” si vor tratamente speciale. Sa nu se mire ca oamenii si ONG_urile vor cere Parlament unicameral si vot uninominal. Groapa si-o fac singuri.

  3. Filip Says:

    @Gabriel:
    Problema cred că e faptul că Macovei nu a contracarat în nici un fel acuzaţiile lui Năstase, de genul că cei de la DNA au adus ca martori la percheziţie nişte muncitori de construcţii care erau pe la sediul DNA.
    În plus, în contextul românesc mi-e relativ dificil să pornesc de la premisa de bună-credinţă în cazul unui procuror (vezi şi cazul Gârleanu).
    Năstase a sugerat un motiv pentru a nu tratat ca orice cetăţean: dosarul e politic şi el e vânat. Foarte posibil să nu fie adevărat, dar nu au fost argumente.
    Cu tranzacţionarea voturilor: într-un cadru restrâns, 25 de oameni, chiar dacă votul e secret, e totuşi mai uşor să controlezi cine cum a votat. Am senzaţia că voturile contra vor fi mai numeroase în plen, cu 400 de deputaţi. Depinde acum şi cât de secret e votul, mai există practica verificării votului secret de şefii de grup…

    @Kalino:
    1. Nu neapărat numai în prezenţa percheziţionatului (cel puţin conform versiunii CPP actualizate prin 2004, http://www.dsclex.ro/coduri/cpp.htm ). Ce a contestat Năstase la ultimele percheziţii din apartamentele de pe Zambaccian a fost aducerea unor martori de formă. Nu cunosc să se fi răspuns la asta… Poate nu e adevărat, dar MJ/DNA nu şi-a construit nici o argumentaţie.
    2. Imunitatea e garantată în Constituţie, asta e situaţia.
    3. Sunt de acord cu votul uninominal :)

    Nu contest corupţia lui Năstase. Greu să ajungi aşa de sus în România de azi şi să rămâi curat. Dar nu poţi face dreptate fără probe :)

  4. Kalino Says:

    Chiar trebuie crezute gogoritele spuse de Nastase (cu muncitorii adusi, cu mumiile pe care le tot cauta procurorii, toate acestea mistouri, de care nu se debaraseaza, semn de dispret total si suveran atit fata de electorat, cit si de institutiile statului)?!. Nastase vrea sa fie respectat in situatia in care el nu a respectat si nu va respecta nimic in afara de banul si familia sa. Si vad ca are urmasi demni, precum noua generatie reprezentata de Victor Ponta s.a.
    Nastase ar fi trebuit sa fie primul care sa arate respect fata de institutii si daca se considera nevinovat, atunci de ce atita tevatura! lasa-i pe procurori sa se faca de ris….oricum ca imagine, el/Nastase a fost primul care si-a sifonat-o pina la anulare!
    La tupeu, nerusinare, aroganta este foarte greu sa vii cu argumente calme, cred ca doua palme ar fi fost mai bune! Sper ca probele vor fi imbatabile, sper ca Nastase va fi judecat si condamnat! Aviz celorlalti amatori, ma refer la parlamentari, desigur, din care 90% sint si ei cu musca pe caciula (nu Mona Musca).

  5. Filip Says:

    Nu ştiu dacă trebuie crezute toate “gogoriţele” lui Năstase, dar până acum nu l-a contrazis nimeni, asta e problema. Ministerul s-a purtat ca şi cum cererea sa trebuia aprobată din oficiu
    Drepturile fundamentale (şi privilegiile, în acest caz) se acordă indiferent de respectul acordat faţă de statul naţional unitar, nu? ;)

Leave a Reply