Vei plăti dacă intri pe poarta Spitalului cu impertinenţa de a crede că îţi vei putea păstra principiile. Vei plăti la propriu.
[…]
Şpaga e rugăciunea către doctor. Cu ea îl vei îndupleca să te asculte, să-şi dea tot interesul să te ajute, să aibă conştiinţa ridicată… Şpaga îţi dă dreptul (iluzoriu & absurd) de a-i cere doctorului să fie omnipotent. După ce vei fi semnat actul prin care Spitalul îşi declină orice răspundere şi prin care consimţi ca tu să îţi asumi “cel mai mic risc de deces” în cazul operaţiei, prin şpagă forţezi un transfer de responsabilitate: dacă acceptă, doctorul e responsabil măcar în faţa ta şi a legii divine. Aşa că îţi vei suna rudele, prietenii, extraordinarii colegi de serviciu se vor mobiliza, vei face rost de bani. Vei întreba pe cei din salonul tău şi vei da, în secret, mai mult decît au dat ei. Într-o zi va apărea cineva despre care vei afla că a dat dublu decît tine. Dintr-o dată doctorul îţi va părea mai conştiincios cu celălalt. Cu gîndul la ofranda lui Cain, te vei simţi pierdut. Vei plusa cu o sticlă de whisky, cu un peşte mare şi proaspăt, cu ceva special. (Marius Chivu în Dilema veche)
This entry was posted
on Wednesday, February 15th, 2006 at 1:38 am and is filed under Sănătate.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.