Legiferare 1993-2005
Prin februarie 2004 postam pe Lista lui Filip un tabel cu lista legilor, ordonanţelor, ordonanţelor de urgenţă şi hotărârilor de guvern adoptate între 1992 şi 2003. Au trecut doi ani de atunci, aşa că iată un tabel actualizat:
| Legi | OG | OUG | HG | |
| 1993 | 95 | 27 | 2 | 796 |
| 1994 | 146 | 70 | 2 | 981 |
| 1995 | 139 | 45 | 2 | 1105 |
| 1996 | 142 | 44 | 13 | 1567 |
| 1997 | 221 | 70 | 93 | 950 |
| 1998 | 261 | 131 | 72 | 997 |
| 1999 | 210 | 120 | 219 | 1076 |
| 2000 | 233 | 138 | 300 | 1399 |
| 2001 | 796 | 88 | 195 | 1366 |
| 2002 | 683 | 73 | 209 | 1602 |
| 2003 | 609 | 95 | 127 | 1627 |
| 2004 | 602 | 94 | 142 | 2461 |
| 2005 | 415 | 55 | 210 | 1880 |
Legendă: OG - ordonanţă de guvern, OUG - ordonanţă de urgenţă, HG - hotărâre de guvern.
Sursă: Camera Deputaţilor. Notă: baza de date de la Camera Deputaţilor nu este completă; m-am orientat după ultimul act normativ prezent în baza respectivă pentru fiecare an luat în considerare.
Legi:

În primul rând, ar trebui să renunţăm la legenda conform căreia parlamentarii pierd vremea. La numărul de legi adoptate în ultimul deceniu, avem mai curând supralegiferare.
După perioada Văcăroiu, cu o legiferare ceva mai “lejeră” (100-150 de legi pe an), în condiţiile lipsei unei majorităţi FDSN, urmează un salt spre 200-250 de legi pe an, în perioada 1997-2000.
Singura perioadă de guvernare cvasi-majoritară, 2001-2004, are între 600 şi 800 de legi adoptate pe an, adică 2-3 pe zi calendaristică. Rămâne totuşi de explicat cumva numărul acesta imens. Adoptarea acquis-ului comunitar nu cred că justifică asemenea activitate legislativă…
Prirmul an “portocaliu” manifestă o scădere substanţială, spre 400 de legi, ceea este totuşi destul de mult. Să fie oare continuarea unui trend uşor descendent din ultimii ani sau e din cauza funcţionării mai proaste a coaliţiei? Ori poate e vorba doar de primul an, de “rodaj”.
Ordonanţe de guvern:

Ordonanţele de guvern oscilează între 50 şi 150 pe an, maximul fiind atins în perioada 1997-2000, din cauza funcţionării proaste a coaliţiei în parlament, probabil.
Ordonanţe de urgenţă:

Extrem de frapantă este utilizarea foarte reţinută a ordonanţelor de urgenţă de către guvernul Văcăroiu. Anii 1993-1995 adună vreo şase OUG-uri. Anul electoral 1996 are însă 13, dar acest număr pare insignifiant în comparaţie cu ce vine pe urmă.
Probabil cea mai proastă inovaţie a guvernelor 1997-2000 a fost recursul constant la ordonanţe de urgenţă, 219 în 1999 şi 300 (!) în 2000. Evident, precedentul a fost folosit cu spor de guvernarea Năstase. Nici actualul guvern Tăriceanu nu se lasă mai prejos, cele 210 OUG-uri adunate în 2005 depăşind toate recordurile lui Năstase, situându-se pe locul trei în toată perioada studiată, după vârfurile din 2000 şi 1999. Există o infamă şedinţă de guvern în care au fost adoptate vreo 40 de astfel de ordonanţe de urgenţă, în ideea că guvernul urma să demisioneze (dar, desigur, Tăriceanu s-a răzgândit pe urmă).
De menţionat că una din schimbările constituţionale mult trâmbiţate de guvernul Năstase, limitarea utilizării ordonanţelor de urgenţă, s-a dovedit, evident, apă de ploaie.
Hotărâri de guvern:

Trendul ascendent este vizibil, existând o dublare sau chiar o triplare a acestora în ultimii 13 ani.
În concluzie, la nivelul legiferării, tendinţele ultimului deceniu - un guvern supradimensionat care emite ucazuri într-un ritm alert - par să se fi menţinut şi în 2005.
În privinţa ordonanţelor de urgenţă, probabil cea mai bună soluţie în cazul României ar fi fost scoaterea lor cu totul din Constituţie sau limitarea lor pe perioada stării de urgenţă. Dar poate ne-am fi trezit cu stări de urgenţă lunare…
Cred că ordonanţele de urgenţă sunt marcate de două trenduri. Primul este cel al greşelilor făcute în administraţia centrală, una din cauzele principale ale adoptării de OUG-uri. Cineva uită să facă ceva la timp. Legea nu ajunge la timp la parlament. Gata, dăm OUG şi ascundem greşeala.
A doua tendinţă este legată de tipul de guvern, coaliţie sau guvern majoritar (sau cvasi-majoritar). Parlamentarii unui guvern majoritar sunt mai disciplinaţi, iar “calea ierarhică” funcţionează mai bine.