Trafic de idei

Un dialog interesant (partea I şi partea a II-a) între Monica Macovei şi redacţia Dilema Veche.

Puterea:

Am momente în care mi-aş dori mai multă putere, dar mă gîndesc tot timpul că vine altcineva după mine şi îi las puterea asta şi mai bine nu i-o las. Mai bine nu o am nici eu, decît să o las altuia.

Este reconfortant să auzi din partea unui înalt funcţionar român cuvinte ce amintesc de Popper sau de filosofia politică anglo-americană. Din păcate, e o excepţie.

Sistemul:

Săptămîna trecută au fost alegeri în Parchetul General pentru membrii în colegiul de conducere al Parchetului General – un nou organism colectiv de conducere. Şi cine credeţi că a ieşit, printre alţi participanţi? Picioruş! [...]
Crezînd că facem concursuri, premisa este că cel mai bun cîştigă concursul. E clar că, pentru funcţiile de conducere, această premisă e insuficientă. [...]
Consiliul Superior al Magistraturii are un corp de inspecţie. În urma unei sesizări din presă sau a oricărei alte persoane. La CSM au trecut acei inspectori care erau la minister – şi tare mă tem că CSM s-a transformat într-un minister, mai rău decît cel care a fost – ei fac verificări, iar decizia se ia în secţiile CSM, de către judecători, respectiv de către procurori.

În prezent, CSM-ul, care-i include de-a valma pe judecători şi procurori, după ilustrul model francez, este ceva asemănător castei mandarinilor chinezi. Pentru a avea acces la profesie şi pentru a promova, trebuie să treci de examene şi evaluări organizate de CSM sau INM (care e subordonat CSM-ului). Un sistem aproape închis, fără vreo influenţă directă din partea publicului.
Într-adevăr, judecătorii trebuie să fie inamovibili, însă numirea lor trebuie influenţată mai mult de către public. Singurul domeniu care, după 1989, a avut contacte minore cu economia de piaţă şi cu “Europa” este cel al justiţiei. Mentalităţile în alte domenii s-au schimbat, dar nu şi aici. Actualul sistem, în care magistraţii actuali îi “pregătesc” şi selectează pe cei viitori, prin INM şi examene, a condus la perpetuarea unei mentalităţi anchilozate şi autoritare.
O soluţie ar fi reducerea competenţelor CSM-ului în privinţa controlului carierei magistraţilor. Ar fi mai bine ca judecătorii, cel puţin cei de ICCJ şi curţile de apel, să fie numiţi după sistemul american (propuşi de preşedinte, confirmaţi de legislativ; fără vreo condiţie prealabilă de tip vraf de diplome emise de “ăia vechi”). Ceilalţi judecători, de la judecătorii [şi de la tribunale?], ar putea fi numiţi la nivel regional… Nu s-ar putea evita în întregime abuzurile, însă cel puţin ar exista o dezbatere publică mai transparentă decât ce există acum.

Filip Justiţie

Ultimele zile nu am mai scris nimic, ocupat fiind cu lectura unui thread de pe softpedia, cu 931 de mesaje (acum), început pe 25 septembrie şi încă activ. Ce m-a fascinat? Subiectul discuţiei este celebra problemă a “continuităţii”. Cine a fost mai întâi în Transilvania, Abel sau Cain?
Discuţia conţine două surprize. În primul rând, nivelul acesteia este relativ urban, în ciuda derapajelor de rigoare. În al doilea rând, iar aceasta este surpriza majoră, pare să apară un consens ce contrazice teoria învăţată la şcoală. Forumiştii tind să admită o continuitate mai degrabă limitată în spaţiu, ba chiar formarea poporului român la sud de Dunăre [în momentul ăsta mă bucur că nu mă prea citeşte nimeni, nu va exista o invazie de indignări patriotice].

Forumul Softpedia este destul de eclectic, de la calculatoare la “cum să agăţi o tipă cuplată” [soluţia e genială].
Ei bine, nu am cum să verific autenticitatea mesajului din footer-ul forumului, dar iată ce scrie:

Our members have made a total of 1 028 917 posts
We have 38 879 registered members

Un forum mai specializat (mai mult decât forum, de fapt) este desprecopii.com (încercaţi asta sau asta).

Statistici
9719 din 23133 Membri au pus 371955 mesaje in 35 forumuri…

În comparaţie cu aceste cifre, forumul Cotidianului pare insignifiant (deşi este relativ recent):

Our users have posted a total of 34286 articles
We have 1624 registered users

Forumurile de pe Yahoo! Groups au un număr şi mai redus de mesaje. Romania_eu_list, cel mai mare forum românesc de pe Yahoo!, are circa 31000 de mesaje (dar acest grup este moderat, ceea ce explică numărul relativ mai mic). FreeEx are circa 35000.

Modelul Yahoo! Groups, popular în perioada când accesul era în principal prin dial-up, pare copleşit de forumurile online propriu-zise, ce asigură o mai mare interactivitate şi, în ciuda absenţei unei moderări sistematice, sunt mai uşor de lecturat (grupare pe thread-uri; şi, eventual, mai multă automoderare, una e să înjuri pe email, alta e pe o pagină web, deşi site-urile ziarelor centrale par să contrazică asta).

Viitorul? Specializare/diversificare. Spaţiul public monolitic de mai demult (presă şi TV-uri centrale) se sparge în mii de topic-uri online separate. Bowling alone? Nu pe internet.

Filip Societate

Cristian Banu:

Pentru toţi cei care plâng pe umerii “dascălilor” am câteva întrebări:
- Am rugămintea să-mi fie arătat o ramură – oricât de mică ar fi ea – în care să fie admisă o rată a rebuturilor de 80%. Fiindcă statistica ne arată că 80% dintre absolvenţi nu profesează în domeniul pentru care s-au pregătit.

.. şi mă amuză ceilalţi (via Dragoş Novac).

Filip Uncategorized

Un singur articol din Averea reuşeşte să adune trei erori economice şi o afirmaţie gratuită.
1) Afirmaţia gratuită se găseşte în titlu. “Piata combustibililor e dominata de cartelul Petrom/OMV-Rompetrol-Lukoil-Mol”. Corect era oligopol. Iar oligopol nu înseamnă neapărat cartel.
2) Eroarea nr. 1: “cifra de afaceri a celor patru mari companii din domeniul petrolier va depasi cu usurinta in acest an patru miliarde euro, potrivit estimarilor analistilor si companiilor. Ea reprezinta aproximativ sase procente din Produsul Intern Brut al Romaniei pe 2005, estimat la 72-73 miliarde euro.” Este o eroare frecventă, se împart mere la pere. Raporturile corecte erau profit/PIB sau C.A./PGB (produs global brut). PIB-ul este suma bunurilor/serviciilor finale sau a valorii adăugate de fiecare firmă (respectiv profitul). Produsul global brut (gross output) este în linii mari suma cifrelor de afaceri ale tuturor firmelor din economie şi include şi consumul intermediar. Această eroare este frecventă, datorită impactului mediatic al unor comparaţii de genul cifra de afaceri a multinaţionalei cutare este mai mare decât PIB-ul Nigeriei, de exemplu.
3) Eroarea nr. 2: “Firmele din domeniul petrolier au avut in 2005 un an fast, pe seama cresterii la nivel mondial a pretului petrolului.” De pe urma creşterii preţurilor petrolurilor au avut de câştigat producătorii (OPEC, Rusia etc.) Intermediarii (rafinării, benzinării) doar au transmis creşterea către consumator. În funcţie de elasticitatea cererii din România, este posibil chiar să fi avut de pierdut.
4) Eroarea nr. 3: “In prezent, extragem din subsolul romanesc 6 milioane tone de titei, adica aproximativ 50% din consum, ceea ce ne face dependenti de importuri. ” În primul rând, 50% producţie internă este mult mai mult decât pentru Elveţia, de exemplu. În al doilea rând eram dependenţi de importuri şi dacă produceam 0% pe plan intern, şi dacă produceam 100%. În condiţiile în care piaţa este liberalizată, evoluţiile externe se transmit în interior, iar preţul intern este egal cu cel extern. Evident, dacă preferăm utopiile autarhice, altfel se pune problema.

Filip Economie

La întâlnirea de ieri dintre Nicolăescu şi feudali:

Cind bolnavul deschide usa cabinetului, medicul e Dumnezeu!”, a subliniat senatorul PSD [Sorin Oprescu], continuind cu o amenintare la adresa lui Nicolaescu: „Au fost multi care au incercat sa ne bage pumnul in gura si au ramas fara pumn”.

Medicul e Dumnezeu!?Aici este problema. Obiectivul reformei trebuie să fie transformarea medicului dintr-un mini-dictator într-un prestator de servicii atent la nevoile şi pretenţiile pacientului clientului. Numai privatizarea poate conduce la un asemenea rezultat.
Sunt frapante aroganţa şi jocul foarte dur practicat de “feudalii” din domeniu. Nici un alt grup profesional dependent de stat nu şi-a permis să conteste atât de brutal schimbările venite de sus care urmăreau să le reducă privilegiile. Iar sursa puterii lor este ameninţarea voalată “las’ că toţi veţi ajunge la mâna noastră!”.

Filip Sănătate

Pascal Bruckner, 10.11.2005:

France, they say, only reforms under the cover of revolution. Here, rebellion precedes dialogue, strikes precede negotiations, and recourse to violence is systematic. This is a country where authority has always assumed the face of the Jacobin state–of a paternal figure who reacts only to threat or attack. In this way, the young rioters in the French suburbs are far more French than many commentators presume. The troubled suburbs are not foreign lands within the Republic, but rather are increasingly a mirror of all French passions, the best as well as the worst–a reserve of talent and energy, but also a melting pot of racism, homophobia, machismo, and anti-Semitism. That is the enigma: These towns behave as if they are under siege by France, which herself behaves like she is under siege by the world.

Peter Beinart, mai 2002 (link funcţional):

Last month in France, a dog barked at the top of its lungs: Jean-Marie Le Pen placed second in the first round of voting for the French presidency. But while Le Pen’s second-place showing was a surprise, his growing popularity wasn’t. After all, far-right parties have been gaining steam in Europe for several years now.[...]
In the European Union, excessive regulation and high taxation have contributed to an unemployment rate that today exceeds 8 percent. Such widespread joblessness has not only made native-born Europeans fearful that immigrants will take their jobs; it has also contributed to epidemic levels of unemployment among immigrants themselves (unemployment estimates reach as high as 20 percent among Turkish immigrants in Germany and 35 percent to 40 percent among Turkish immigrants in the Netherlands). And that has fueled racist stereotypes of newcomers as lazy and parasitic.
The same dynamic was starting to play out in the United States. In the four years preceding Proposition 187, California lost 600,000 jobs–many in industries devastated by the cold war’s end. California’s unemployment
rate topped 8 percent, and among Hispanics it topped 11 percent. Had Clinton not broken with left-liberal orthodoxy and cut government spending to reduce the deficit, the United States might never have experienced the ’90s boom that banished those economic anxieties–and the resulting racial resentments–in California and across the country.
But Clinton didn’t only undermine xenophobia by ensuring that would-be nativists had secure jobs; he undermined it by signing welfare reform, which destroyed the racist belief that immigrants were receiving handouts for doing nothing. Europe’s growing anti-immigrant backlash is stoked by the perception that left-liberal political elites are allowing immigrants to play hard-working native Europeans for suckers. But the welfare bill–whatever its moral flaws– demolished that perception in the United States.

Filip UE

Ministerul Finantelor a cerut Consiliului Superior al Magistraturii identificarea judecatorilor care au solutionat cinci dosare, in urma carora statul roman a achitat daune de peste 10 miliarde de lei persoanelor care au cistigat tot atitea procese. Procesele pierdute nu sint insa cele din seria dosarelor de la CEDO, ci au fost solutionate in Romania. Numele magistratilor cerute de MF sint necesare pentru actionarea acestora in instanta, spre a li se cere banii pierduti de statul roman. CSM a raspuns ieri ca nu exista o lege prin care judecatorii sa poata fi trasi la raspundere, iar pentru a afla numele lor, Ministerul Finantelor nu are decit sa faca o cerere pe Legea privind liberul acces la informatiile de interes public. Teoria membrilor CSM este insa rasturnata de un studiu intocmit de doi reprezentanti ai Ministerului Justitiei, studiu asumat inclusiv de conducerea institutiei, care il va trimite Comisiei Europene.

‘’Exista lege. Noi demonstram asta si precizam faptul ca nu se doreste decit ca judecatorii sa invete odata ca fara responsabilitate nu exista competenta. Din contra, le protejam independenta, iar atunci cind este cazul, trebuie sa fie trasi la raspundere pentru greselile comise’’, spune consilierul Cristi Danilet, care a lucrat la studiu. (Cotidianul, 11 noiembrie 2005)

Asta ar pune cruce independenţei justiţiei. Judecătorul se va gândi tot timpul dacă nu cumva în urma deciziei sale va rămâne fără casă, eventual şi cu un dosar penal, în dulcea tradiţie valahă.
Ce nu pricepem e că judecătorul nu este un funcţionar public ce poate fi tras la răspundere pentru că a semnat ceva aiurea. Într-adevăr, cei mai mulţi judecători nu sunt foarte calificaţi, dar nu prea avem ce face. Cel mult să promovăm la instanţele superioare persoane capabile.
În rest, interesant limbajul orwellian al lui Cristi Danileţ, una din tinerele speranţe ale justiţiei române.

Filip Justiţie

Decizia de schimbare a lui Ţicău a surprins cu atât mai mult cu cât rezultatele procurorilor ieşeni erau excepţionale. Potrivit statisticilor, din 6.000 de dosare instrumentate de procurorii conduşi de Ţicău, în cursul anului 2003, judecătorii au dat soluţii de achitare în doar 20 de cauze. (Gândul, 9 noiembrie 2005)

20/6000 înseamnă o rată de achitare de 0,33%. Iată cum stau americanii cu achitările:

Read more…

Filip Statul miliţian

Multe lucruri ne influenţează disponibilitatea de a crede că două evenimente sunt corelate. În politică, această disponibilitate ne poate face să pendulăm între naivitate şi teoria conspiraţiei. Iată un exemplu în acest sens, în care intepretarea aleasă depinde de anumite ipoteze subiacente, cum ar fi independenţa Parchetului General şi existenţa unui stat de drept în România.

Evenimentul 1:

Actualul primar din Cluj-Napoca, Emil Boc (PD), si predecesorul sau in functie, senatorul Gheorghe Funar (PRM), se judeca intr-o serie intreaga de procese. Totul a pornit in momentul in care fostul primar l-a acuzat pe Boc de faptul ca ar folosi bani publici pentru deplasarile saptamanale de la Cluj-Napoca la Bucuresti, avand in vedere ca actualul edil este presedintele PD. (Hotnews, 8 octombrie 2005)

Evenimentul 2:

Senatorul Gheorghe Funar este urmarit penal pentru ca atunci cand era primar al Clujului a anulat procese verbale de punere in posesie emise in baza unor hotarari judecatoresti.
Procurorii de la Parchetul General i-au adus la cunostinta ca a inceput urmarirea penala in cazul sau si i-au pus in vedere ca peste o saptamana sa se prezinte la Parchet cu avocat. (Hotnews, 7 noiembrie 2005)

Filip Politică

Dacă vreţi să vedeţi români fericiţi, vizitaţi Cotidianul (un ziar bun, de altfel). Ultimul motiv de fericire este redeschiderea dosarului Zambaccian.

In noiembrie 1994, Gabriel Bivolaru si sotia sa, Mona de Freites, au cumparat terenul din strada Zambaccian nr. 16 cu un milion de lei, echivalentul a aproximativ 600 de dolari. La vremea aceea, un metru patrat in zona Televiziunii se vindea cu 200-250 de dolari metrul patrat. Doi ani mai tirziu, in 1996, Bivolaru a vindut terenul soacrei lui, Elena Sotec, stabilita in SUA, tot cu un milion de lei. Dupa inca doi ani, in 1998, soacra lui Bivolaru vinde terenul catre Athena Theodoru, cu 2.250 de dolari, mult sub pretul zonei. Dupa numai o luna, pe 20 martie 1998, Adrian Nastase cumpara terenul de la Theodoru, cu 11.267 de dolari, adica 16 dolari metrul patrat. Pretul real al pietei era, la acea ora, de aproximativ 500 de dolari/mp.
Lovitura imobiliara data de Adrian Nastase nu e chiar intimplatoare. Cu patru luni inainte de a cumpara terenul, Adrian Nastase i-a grupat pe toti liderii PSD in jurul lui Gabriel Bivolaru si, impreuna, s-au deplasat cu acesta la Parchetul General pentru a-l apara de acuzatiile de fraudare a BRD.

Dar dosarul a fost redeschis din motive procedurale, nu pe fond. Pe fond, despre ce e vorba? Ca tot românul, anarhist în adâncul sufletului, Năstase a declarat o valoare mai mică a tranzacţiei, pentru a nu plăti prea multe impozite. De ce la patru luni după însoţirea la Parchet a lui Bivolaru? Poate Bivolaru avea nevoie urgent de cash la momentul respectiv.
Pe fond, mă îndoiesc să se poată găsi ceva serios. Cum să demonstrezi că s-a plătit la negru? Posibila mărturie a vânzătorului, dar nu cred că va apărea şi nu ştiu dacă va fi suficientă. Plata la negru probabil că nu a lăsat urme, nu degeaba a ajuns Năstase prim-ministru.
Mai e un aspect aici: sunt mii sau poate zeci de mii de tranzacţii de acest gen. Alegerea fix a dosarului Zambaccian poate fi interpretată ca hărţuire politică. Aşa că număratul rechinilor nu a început.

Filip Politică