Trafic de idei

Un articol mai vechi din Financial Times prezintă ultimele evoluţii din Ucraina, finalizate prin schimbarea primului ministru, Iulia Timoşenko:

For the past eight months, however, Ukraine’s economic policy has been nothing short of disastrous[...]The blame for this startling deterioration must lie with the government’s economic policies. By agitating for widespread nationalisation and renewed sales of privatised companies, the government undermined property rights. In addition, it raised the tax burden sharply to finance huge increases in welfare spending and public wages. Very publicly, Ms Tymoshenko interfered in pricing and property disputes, criticising individual businessmen. Chaos and uncertainty prevailed. This populist policy had little in common with the electoral promises of Viktor Yushchenko, the president, about liberal market reforms.

Ne amintim cu toţii de asemănările dintre alegerile din România şi Ucraina de anul trecut: o polarizare între foştii comunişti şi reformişti, acuzaţii de falsificare a alegerilor, culoarea portocalie, ba chiar şi DA-ul românesc a fost replicat de TAK-ul lui Yushchenko.

Dar cred că paralelismele nu se opresc aici. La fel ca în Ucraina, şi în România a apărut un conflict interinstituţional care, simplificând puţin situaţia, se situează pe aceleaşi coordonate. Un preşedinte “incoruptibil”, dar ceva mai puţin responsabil (Rompetrol, OMV etc.), şi un prim ministru care, până una-alta, pare să beneficieze de încrederea Uniunii Europene.

Alegerile prezidenţiale din Polonia par să prefigureze o scindare asemănătoare a forţelor de “dreapta” între Tusk, candidat moderat pro-business, şi Kaczynski, căruia “nu-i pasă doar de interesele celor bogaţi”. Destul de interesant, în cursul unei confruntări televizate, fiind “intrebaţi despre destinaţia unei prime deplasari în străinătate în calitate de preşedinte, cei doi au dat răspunsuri semnificative: Lech Kaczynski a citat Washingtonul, în timp ce Tusk a preferat Bruxellesul” (sursa).

Ce se întâmplă? Să revenim la articolul din Financial Times despre Ucraina:

The crucial political battle, however, is the elections next March. The confirmation vote for Mr Yekhanurov suggests a new dividing line in Ukrainian politics. Most of the rightwing and centrist party factions supported Mr Yekhanurov, while Ms Tymoshenko’s bloc, the communists, and two oligarchic parties opposed him.

From now on, the big antagonists in Ukrainian politics are likely to be Mr Yushchenko and Ms Tymoshenko. Their individual popularity remains roughly equal. A consolidation around these two figures is possible, especially as the next elections will be proportional. Ideally, a US-type Republican party could be formed around Mr Yushchenko and a more leftwing, populist Democratic party around Ms Tymoshenko, but it is also possible that the old fragmentation will persist.

O ipoteză atrăgătoare este următoarea: la 15 ani de la căderea comunismului, nu mai crede nimeni în mitul unei “democraţii originale”, adică în păstrarea sistemului (Iliescu are 1%), iar grupările foştilor comunişti încep să scadă în sondaje, urmând a se destrăma. În acelaşi timp, forţele reformiste îşi permit luxul conflictelor interne, divizându-se conform modelului modern, în liberali pro-piaţă şi social-democraţi (autentici) moralizatori. Grupărilor post-comuniste nu le rămâne decât să se ataşeze uneia din cele două orientări. În Polonia, Tusk este sprijinit de Kwasniewski, iar în România se speculează asupra unei apropieri PSD-PD, în timp ce discursul revoluţionar al lui Băsescu a atras voturile PRM-ului.

Pe termen lung, o asemenea evoluţie este probabil inevitabilă, însă pe termen scurt e greu de spus în ce măsură segmentele de populaţie dependente de un stat autoritar vor reuşi să se adapteze acestui model de politică, putând apărea reacţii şi partide anti-sistem. Rămâne de văzut cum va evolua conflictul Ardeal-Moldova din PSD şi ce se va întâmpla cu Vadim (va reuşi Băsescu să-l dizloce?).

P.S. S-ar putea oferi şi altă ipoteză “axei Washington-Londra-Băsescu”, promovate în campania din 2004, în afara unei strategii de diferenţiere a mesajului politic. Dacă e să ne luăm după Polonia, asocierea dintre reformele economice şi Uniunea Europeană a condus la scăderea popularităţii acesteia din urmă, căutându-se alt “frate mai mare”. Vestea bună e că acesta este găsit la Washington, nu la Moscova…